Istoricul si antropologul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului Bucuresti, afirma ca numele cartierelor Capitalei isi au originea nu doar intr-o serie de intamplari, denumirile fiind legate mai ales de evolutia asezarilor din jurul orasului, scrie Agerpres.

"Au fost atatea intamplari care au legat spatii care s-au dezvoltat nu numai in jurul legendelor, dar au atras si o populatie care dorea sa se profesionalizeze si nu sa ramana doar in domeniul rural, ca sateni sau serbi, pana dincolo de 1907. Si atunci, orasul era o poarta de eliberare, printr-o profesie. Iar toate vetrele acestea de sate, din preajma Bucurestiului, pana sa se lipeasca de oras, au fermentat profesional aceasta populatie si au pregatit-o, mai ales a doua generatie, copiii care se nasc din parinti care le colonizeaza", a declarat Adrian Majuru pentru Agerpres.

Istoricul afirma ca denumirea multor cartiere din Bucuresti este legata de vechile vetre satesti, "care au fost, apoi, prin urbanizare, topite in targul medieval si in orasul modern".

"Astfel de vetre satesti evident ca aveau o dezvoltare in jurul unei parohii, pentru ca parohia tinea catastiful cu platitorii de taxe, care taxe plecau apoi la Domnie, preotii fiind cam singurii stiutori de carte, o buna perioada de timp. (...) Aceste sate au luat fie denumirea unui toponim, cum a fost Otetari, de pilda, avem strada si biserica, sau numele unui ctitor, ori a unui apropiat ctitorului si care a participat in felul acesta la ridicarea bisericii, pentru ca de biserica e vorba aici - cazul Mantuleasa, de pilda. Sau tineau de o demografie dominanta, cum a fost Mahalaua Negustori, ca avem si strada", explica Majuru.

Ulterior, pe locul domeniului boieresc sau al bisericii ctitorite de o anumita persoana care ii da si numele, alti boieri, alte familii ridica o institutie, un asezamant, dar zona pastreaza denumirea initiala. In acest sens, istoricul da ca exemplu toponimul "Coltea".

"Intai a fost domeniul si biserica Coltea, ridicata de Coltea Doicescu. Ulterior, familia Cantacuzino ridica un spital, care tot Coltea se va numi in final. Dupa cum vedeti, sunt denumiri care vin din mai multe directii, dar, cu precadere, sunt legate de biserica, de un hram, sau de o demografie profesionala, sau o categorie sociala, cum era Mahalaua Flamanda, sau Biserica Saraca, care acum e pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Asta se-ntampla in Evul Mediu, pana-n veacul al XVIII-lea", precizeaza istoricul.

Dupa 1870, arata el, cand orasul este delimitat clar, apar si asezari suburbane, comune sau sate apropiate de Bucuresti, asociate de acesta nu prin legislatie, ci, mai degraba, prin factori economici. Practic, aceste asezari alimentau orasul "cu precupeti, cu zarzavaturi, cu forta de munca (...) mai ieftina".

"Abia dupa Primul Razboi Mondial, cu noua lege administrativa, in 1926, apar primele comune suburbane, care raman comune suburbane pana la inceputul anilor '50, cand o noua lege administrativa le inglobeaza in oras, marindu-l. Si avem noile cartiere, cum au fost urbanizate dupa anii '60: Balta Alba, Militari, apoi Aparatorii Patriei, sau cartierul Pajura, facut de la zero, langa Damaroaia, care era un sat. Nu mai vorbesc de Grivita, de Crangasi, care era un catun", sustine Adrian Majuru.

Potrivit acestuia, Militari, de la care si-a luat numele viitorul cartier, a fost o comuna, iar Drumul Taberei era, pana in anii '50 - '60 poligon de tragere, de aici denumirea de mai tarziu.

"Comuna Militari nu era neaparat un spatiu locuit de veterani de razboi, cum a fost Damaroaia, de pilda, sau Aparatorii Patriei. Dar erau si angajati ai serviciilor militare de rang inferior. O comuna obisnuita. In schimb, Soseaua Pandurilor nu e legata de o asezare, ci de un culoar de intrare si parasire a orasului in timpul lui Tudor Vladimirescu", a explicat istoricul.

Despre numele Cartierului Ghencea, Adrian Majuru a dezvaluit ca acesta "are legatura cu biserica, anterioara cartierului si care, prin traditie, aminteste de ctitorul lacasului de cult, (...) un arnaut de origine albaneza Ghenci-Aga, aga fiind, de fapt pozitia lui militara".

"Dristorul nu cred ca are legatura cu macinarea fainii sau a malaiului. Nu uitati ca pe linia Dunarii era orasul Darstor, care astazi este Silistra si erau drumuri comerciale care legau Bucurestiul de linia Dunarii. Nu avem si Soseaua Giurgiului? Si Soseaua Oltenitei? Era si Soseaua Brailei, Calea Vergului? Era Calea Craiovei, care ducea spre Drobeta, de fapt, si era apoi Calea Rahovei dupa Razboiul de Independenta. Asa si cu aceasta cale, care si asta se afla in amprenta stradala a orasului", spune Majuru.

In ceea ce priveste denumirea Cartierului Giulesti, acesta sustine ca vine de la boierii Giulesti care aveau un domeniu in zona respectiva.

"A fost un domeniu al Giulestilor. Erau mai multe sate. Unul locuit de oameni liberi adusi de peste Dunare si care erau manufacturieri, mestesugari de toate felurile, era Giulesti Sarbi. Apoi mai era un salas de tigani, Giulesti Tiganie, care-i lucrau boierului pamanturile. Era un domeniul mult mai intins, de unde Calea Giulesti, care lega orasul de acest domeniu. Practic, el intra in denumirea urbana a corpului Bucurestilor abia dupa ce, in a doua decada a secolului al XIX-lea, acest spatiu intra pe deplin in proprietate publica, adica dispare dupa Reforma agrara a lui Alexandru Ioan Cuza. Acest domeniu intra in proprietatea statului pentru ca prin reforma n-au fost secularizate doar averile manastiresti, ci si o buna parte a proprietatile latifundiare", aminteste Adrian Majuru.

Numele Cartierului Balta Alba provine de la o groapa de var unde, in vremea domnitorului Caragea Voda, erau aruncate cadavrele ciumatilor.

Pe de alta parte, referindu-se asocierea numelui Cartierului Ferentari cu o sintagma latina "Ferentarius", Adrian Majuru sustine ca aceasta este "o exagerare".

"N-are legatura cu denumirea latina. Este o exagerare din punctul meu de vedere. Mai degraba are legatura cu un corp militar unguresc, care, in timpul Razboiului curutilor, cand Transilvania a fost regiune autonoma si s-a opus ocuparii ocuparii austriece de dupa 1683, asediul Vienei. Erau, evident, ardeleni, erau reformati, nu erau catolici precum austriecii, aveau un conte Bercsenyi care ii conducea. Evident ca ei fiind invinsi prin 1710, razboiul pornind in 1702, o buna parte din aceste trupe s-au refugiat in Valahia, care era de partea lor alaturi de Imperiul Otoman. Au ramas aici o perioada, pana cand si-au negociat libertatea de a reveni in Ungaria, la un anumit moment dat, dupa ce a fost incheiat un tratat de pace intre Imperiul Otoman si Imperiul Austriac (1718). Drumul folosit de ei, inclusiv tabara, este Drumul Ferentarilor si Cartierul Berceni sa nu uitam", a explicat Majuru.

Cartierul Vitan, considera istoricul, isi trage numele de la un proprietar al zonei, domeniul acestuia devenind un sat si ulterior o comuna suburbana, in timp ce Pantelimonul vine de la domeniul ecleziastic cu acelasi nume al Manastirii Sfantul Pantelimon.

Adrian Majuru evoca si modul in care a aparut si s-a dezvoltat Parcul Ioanid si zona de case din jurul sau.

"A fost proprietatea unui librar, George Ioanid, caruia nu-i prea mergea lui bine cu libraria si atunci, pe o suprafata mai mare de teren, si-a amenajat o mica ferma unde cultiva, pentru a vinde, pomi fructiferi si pomi ornamentali. Si avea si reclama, primavara si toamna, cu precadere, si vindea bine. Evident ca mostenitorii desfac afacerea si vand statului. Asta dupa Primul Razboi Mondial. Atunci, din proprietatea Ioanid, o buna parte din teren se lotizeaza, pentru ca era Bulevardul Dacia amenajat, la inceputul perioadei interbelice, si apar cladirile frumoase din jur. Iar pe zona mai mlastinoasa, asupra careia era mai complicat sa intervii, au amenajat un parc. Cum a fost si cu Gradina Icoanei. (...) A fost amenajat un parc prin secarea unui lac. E complicat sa ridici acolo cladiri, e panza freatica ridicata. Asa si cu aceasta gradina care era firesc sa pastreze memoria proprietarului si a unei amintiri legate de un loc care a avut o alta destinatie", spune Majuru.

Acesta nu uita sa mentioneze si "cartierele etnice ale Bucurestilor", precum cel evreiesc, mahalaua grecilor sau a albanezilor.

"Erau si cartiere etnice, care au devenit astfel in cateva generatii. Alaturi de Cartierul Evreiesc, foarte dinamic tot timpul, inca din secolul al XVI-lea, a mai fost zona locuita de baratii unguri, in jurul Baratiei catolice, a mai fost Mahalaua Grecilor, in zona veche a orasului, cu o biserica a lor, care nu mai este, si pe locul acela se afla Palatul Dacia Romania, fosta societate de asigurari ridicata in 1870 si care va fi, sper in cativa ani, sediul Pinacotecii Bucuresti. (...) A mai fost si o mahala a albanezilor, in zona Parcului Izvor, care a disparut la sistematizare, la inceputul secolului al XIX-lea. Si bulgarii aveau un spatiu al lor, dar cu precadere inspre Popesti-Leordeni, bulgarii pavlikeni, de confesiune catolica. Ei emigrau din Balcani sub presiune turceasca", povesteste istoricul.

El a punctat, in acest context, ca, in jurul anului 1900, "pe majoritatea strazilor centrale ale orasului, nu doar in Centru Vechi, ci si spre Piata Romana, Mihai Bravu" exista populatie alogena.

"Nu era strada sa nu aiba populatie alogena. Cetateni romani, dar de alte confesiuni etnice si religioase. Erau foarte multi. Aceasta populatie a disparut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand ei au emigrat. Sau chiar in anii razboiului. Erau si multi maghiari si multi germani aici, care n-au legatura cu razboaiele. Si englezi si scotieni, erau si elvetieni. Asta pe la 1900. Antreprenori, manufacturieri, arendasi. Scoteau bani din orice", relateaza Majuru.

Potrivit istoricului, Bucurestiul avea si cartiere rau famate.

"Nu a fost numai Ferentariul, care nu era famat deloc. Nici in perioada interbelica. Asta e o poveste care apare dupa Al Doilea Razboi Mondial. Erau, prin comportament si prin saracia sociala a acestor populatii care le colonizau - a fost Tirchilestiul, Delea Veche si Delea Noua, care erau in partea de est, nord-est a orasului. Sunt si acum strazile si bisericile. Spre Mihai Bravu. Dar asta e o poveste de secol XIX", a spus Adrian Majuru.

Acesta vorbeste si despre prezent, afirmand ca exista si acum localitati in apropierea orasului care depind economic de Bucuresti.

"In momentul de fata, Bucurestiul respira in ceafa unor orase si comune care sunt aproape lipite de limita administrativa, cum ar fi Chitila, Popesti-Leordeni sau Chiajna - sa nu mai vorbim de comuna Rosu - si, practic, cum ar fi si firesc, printr-o maniera diferita, prin legea viitorului spatiu metropolitan, economic ele depind de Bucuresti si vor intra si administrativ, probabil cu o forma de autonomie locala, adica isi vor pastra primarii si micile politici comunitare. Nu vor mai fi cartiere topite intr-un sector cu un primar distinct, tocmai pentru a da, pe noul trend administrativ european, libertatea comunitatilor locale sa se dezvolte armonios si prin deciziile pe care le iau in ceea ce le priveste", afirma Majuru.

Istoricul crede ca actualele denumiri ale cartierelor Capitalei vor ramane si dupa adoptarea preconizatei legislatii.

Sursa foto: hpgruesen | Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri