Presedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului. Legea permite ca examenul de rezidentiat sa se desfasoare in acest an pe 8 decembrie, stabilind ca, in 2019, cifra de scolarizare este aprobata prin hotarare a Guvernului.
Conform actului normativ, aceasta cifra va fi egala cu numarul absolventilor de medicina cu diploma de licenta. Ministerul Finantelor Publice asigura resursele financiare necesare scolarizarii prin rezidentiat la nivelul cifrelor de scolarizare aprobate.
In forma actuala a legii, cifra de scolarizare se aproba anual prin ordin comun al ministrului Sanatatii si al ministrului Educatiei. Cifra de scolarizare va fi cel putin egala cu numarul absolventilor de medicina generala, farmacie si medicina dentara.
Citeste si:
Concursul de rezidentiat, organizat doar de Ministerul Sanatatii
Pentru anul 2019, prin derogare, concursul national pentru admiterea in rezidentiatul pe locuri si pe posturi se organizeaza in temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sanatatii.
Legea prevede ca spitalele pot sa faca de acum incolo pregatirea rezidentilor, degrevand universitatile de numarul mare de rezidenti existenti.
O alta prevedere stipuleaza ca dupa promovarea examenului si dupa expirarea stagiului minim aferent specialitatii, ministrul Sanatatii confirma prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, dupa caz, in cel mult 30 zile lucratoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizata pentru specialitatea respectiva.
Actul normativ a fost adoptat, marti, de Camera Deputatilor in calitate de for decizional.
Citeste si:
Sursa foto: Facebook / FASMR
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: