Stimulentul financiar pentru nou născuți este acordat în fiecare an persoanelor care au devenit proaspăt părinți. În București, dar și în alte orașe din țară, părinții pot beneficia de un ajutor financiar care să-i sprijine în procesul de creștere a copilului. Măsura este de un real ajutor, în special pentru persoanele care provin din medii defavorizate, cărora le este greu să se întrețină. Totodată, stimulentul pentru nou-născut are și rolul de a contribui la creșterea natalității în România.

În București, stimulentul pentru nou-născuți are o valoare de 2.500 de lei, iar acordarea acestui sprijin financiar se menține și în 2021, după cum a anunțat Nicușor Dan, primarul municipiului București, în noiembrie 2020. Decizia de a ajuta familiile cu un nou-născut a venit prima dată în 2017, odată cu intrarea în vigoare a hotărârii Consiliului General al Municipiului București.

Stimulent pentru nou-născut: condiții de acordare

Stimulentul pentru nou-născut se acordă o singură dată, de către Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) a Municipiului București, iar în celelalte județe din țară, acest ajutor financiar acordat părinților se acordă prin intermediul Direcțiilor de Asistență socială. Stabilirea condițiilor de acordare a stimulentului pentru nou-născut a fost stabilită în urma Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 297/2018.

Foto: Shutterstock

Iată care sunt condițiile de acordare pentru acest stimulent pentru nou-născut:

  • Părinții trebuie să depună actele cu cel mult o lună înainte de nașterea copilului
  • Pentru a beneficia de stimulentul pentru nou-născut, e necesar ca cel puțin unul din părinți să aibă buletinul de București (sau de municipiul în care aplică, după caz), realizat cu cel puțin șase luni înainte de nașterea copilului. Același lucru este valabil și pentru viza de flotant, care trebuie realizată cu cel puțin jumătate de an înainte de nașterea copilului.
  • Nașterea copilului trebuie înregistrată într-o maternitate din București (sau în municipiul în care se solicită stimulentul pentru nou-născut)
  • Niciunul din părinți nu trebuie să aibă datorii față de bugetul local
  • La depunerea dosarului, părintele este obligat să să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original

Citește și: Concediu paternal în 2021, când se acordă și ce condiții trebuie îndeplinite

Stimulent pentru nou-născut: acte necesare pentru a beneficia de stimulentul de inserție pentru nou-născut în 2021

Pentru a beneficia de stimulentul pentru nou-născut, părinții trebuie să-și pregătească din timp dosarul cu toate actele necesare pentru acest ajutor financiar. Nu uita că dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet. Va trebui să ai un dosar relativ stufos, așa că înarmează-te cu răbdare și acordă timpul necesar pentru a parcurge toți pașii necesari.

Iată ce acte trebuie să ai la dosar, potrivit informațiilor de la DGAS.

  • Cerere tipizată (poate fi descărcată de AICI)

  • Declarație de consimțământ (se descarcă de AICI) completată de părintele în contul căruia nu se virează stimulentul/nu încasează stimulentul în numerar. Această declarație este necesară pentru prevenirea situațiilor în care unul dintre părinți nu este de acord ca celălalt părinte să încaseze stimulentul;
  • Certificatul de naștere al copilului, ( poză/scan a originalului – pentru dosarele depuse prin e-mail / original și copie pentru dosarele depuse fizic, la punctele de lucru) sau număr de înregistrare care conține CNP-ul copilului eliberat de Biroul de înregistrare nașteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s–a eliberat certificatul de naștere;

DGAS precizează că dosarul se completează cu certificatul de naștere al copilului imediat ce este emis de Biroul înregistrări acte de naștere ( poză/scan a originalului – pentru dosarele depuse prin e-mail / original și copie pentru dosarele depuse fizic, la punctele de lucru).

  • Biletul de ieșire din spital al nou-născutului sau certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie);
  • Actele de identitate* ale părinților, ( poză/scan a originalului – pentru dosarele depuse prin e-mail // original și copie pentru dosarele depuse fizic, la punctele de lucru);

Este necesar ca solicitantul să aibă domiciliul stabil sau reședința în municipiul București cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii (dovada domiciliului/reședinței pe raza administrativ teritorială a municipiului București de minim 6 luni se face prin anexarea unei fotocopii după cartea de identitate anterior deținută sau prin adeverință privind istoricul de domiciliu eliberată de Direcția de Evidență a Persoanelor de sector), precizează Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) a Municipiului București.

  • Viza de reședință ( poză/scan a originalului – pentru dosarele depuse prin e-mail /original și copie pentru dosarele depuse fizic, la punctele de lucru), dacă este cazul;
  • Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz (extrasul de cont se obține de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc sau on-line, în formatul standard al băncii (în care să se regăsească datele de identificare ale titularului de cont);
  • Certificat de atestare fiscală emis de Direcția de Taxe și Impozite Locale de sector pentru solicitantul stimulentului, din care reiese faptul că acesta nu are datorii neeșalonate către bugetul local (în situația în care datoriile către bugetul local au fost eșalonate, este necesar să depuneți documentele doveditoare, respectiv: Decizie/Hotărâre judecătorească de eșalonare etc., grafic, ultima chitanță);
  • Notă de informare (poate fi vizualizată și descărcată de AICI) cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (poate fi descărcată din secțiunea Formulare);

Nu beneficiază de stimulentul pentru nou-născut persoanele care:

  1. Nu se încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite de Metodologia de acordare;
  2. Au depus dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile;
  3. Nu au respectat termenul de depunere a cererii;

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri