Producătorii de energie şi gaze, importatorii, precum şi statul român, prin intermediul taxelor, sunt cei care au de câştigat de pe urma creşterii facturilor, în timp ce furnizorii nu au niciun beneficiu în plus, a afirmat directorul general al E.ON România, Volker Raffel, într-un interviu acordat AGERPRES.

El spune că E.ON nu mai găseşte nicăieri să cumpere energie la un preţ rezonabil şi a calificat drept o "nebunie" preţul la care producătorii îşi vând în prezent energia.

Totodată, E.ON nu a încălcat legea compensării facturilor, aşa cum a anunţat ANPC, ci, dimpotrivă, a fost prima companie care a aplicat reducerile încă din noiembrie, susţine Raffel.

Pe lângă compensarea şi plafonarea facturilor, există şi alte măsuri pe care le poate lua statul pentru a proteja consumatorii. El dat drept exemplu o măsură adoptată de statul francez, care a impus centralelor să vândă energia la preţuri mai mici, nu la cele mari din piaţă, dacă nu au crescut costurile lor de producţie. Re-reglementarea pieţei este o greşeală care a mai fost făcută în trecut şi care a dus la lipsa de investiţii.

Şeful E.ON România a mai spus, în interviu, când crede că această criză va lua sfârşit şi a sfătuit consumatorii ce să facă pentru a avea facturi mai mici.

AGERPRES: Ce se întâmplă acum pe piaţa de energie? De ce sunt facturile atât de mari?

Volker Raffel: Pentru început, aş vrea să clarific care este activitatea pe care o desfăşoară compania noastră. Misiunea noastră este să luăm energia de la operatorul de transport, de la autostrada energetică, să spun aşa, să o aducem consumatorilor casnici şi companiilor. Deci noi trebuie să cumpărăm această energie de la producători şi de la importatori şi să o vindem la consumatori. Pentru acest serviciu, de achiziţie de energie şi vânzare către consumatori, avem o anumită marjă în facturi, care nu a crescut faţă de anul trecut. Cu aceşti bani ne plătim angajaţii, pentru emiterea facturilor, pentru call-center, pentru centrele de relaţii cu clienţii şi altele. Această parte a facturii nu a crescut deloc.

Dacă ne întrebăm unde se duc banii şi de ce preţul energiei este atât de mare, pot să vă arăt imaginea cine şi ce primeşte. Câştigul pe care noi, furnizorii, îl primim nu s-a schimbat.

Ceea ce s-a schimbat este că producătorii cer cu mult mai mulţi bani decât o făceau înainte. Iar noi trebuie să cumpărăm energie pentru consumatorii noştri şi suntem expuşi la aceste preţuri. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo. Am câteva explicaţii. Dar ceea ce s-a întâmplat acolo e nebunie. Nu mai găsim să cumpărăm nicăieri energie la preţuri rezonabile. Dar trebuie să o cumpărăm în fiecare zi, pentru că nu putem să le spunem clienţilor noştri că a fost prea scumpă şi nu o să le livrăm energie. Trebuie să o facem.

Componenta de taxe din factură, de asemenea, a crescut. Majoritatea producătorilor sunt deţinuţi de către stat, iar statul ia o mare parte din suma facturată. Deci cred că a fost puţin neînţeles ce se întâmplă aici, pentru că numele nostru este pe factura pe care o primesc clienţii, acest lucru este adevărat, dar doar o mică parte, iar această parte nu a crescut, din factură este responsabilitatea noastră. Restul sumei din factură este responsabilitatea producătorilor, importatorilor şi a statului. Şi 100% din creşterea din factură merge în altă parte, nu la noi, şi suntem într-o situaţie nefericită.

AGERPRES: De ce a fost amendată E.ON de către ANPC?

Volker Raffel: ANPC a făcut câteva controale în ultima lună şi, pentru că sunt 7.000 de oameni care lucrează pentru milioane de clienţi, se pot întâmpla greşeli din când în când. Am fost amendaţi în trecut pentru cazuri specifice. Ce s-a întâmplat acum - şi sunt foarte dezamăgit de modul cum s-a comunicat public - ANPC a venit săptămâna trecută la aproape toate birourile noastre pentru a controla dacă am aplicat în mod corect noua lege (privind compensarea şi plafonarea facturilor - n.r.). În unele locuri controalele sunt încă în derulare, dar în altele s-au finalizat şi s-a demonstrat că ne-am aliniat complet acestei legi.

Nu pot vorbi despre ceea ce au făcut competitorii noştri, dar pot spune că noi am fost prima companie din România care s-a conformat acestei legi, imediat ce legea a intrat în vigoare, cu orice reducere şi discount a trebuit să facem. Ceea ce a fost o provocare, pentru că legislaţia s-a schimbat complet la finalul lunii octombrie. Într-o vineri a fost luată decizia şi în următoarea zi de luni a intrat în vigoare. Şi am muncit din greu să aplicăm reducerile imediat, chiar dacă nimeni nu ştia cu exactitate cum să aplice această lege: întâi aplici plafonarea şi apoi faci compensarea sau întâi faci compensarea şi apoi aplici plafonarea, aceasta era doar o întrebare din multele întrebări pe care le aveam. Normele de aplicare au apărut la finalul lunii noiembrie, iar modul în care se aplică TVA a fost clarificat abia în decembrie.

Dar ştiam că trebuie să livrăm energie clienţilor şi că toată lumea trebuie să contribuie şi de aceea am decis să implementăm imediat reducerile, chiar dacă nu eram siguri dacă aceasta era modalitatea corectă de aplicare. Din fericire, ni s-a confirmat că am procedat corect, dar ne-am asumat un risc şi am implementat aceste reduceri încă de la începutul lunii noiembrie.

ANPC a controlat dacă am implementat corect legea şi nu am luat nicio amendă pentru neaplicarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor. Am fost controlaţi în mai multe locaţii. Unele controale s-au încheiat şi au confirmat că am implementat legea şi până acum nu am primit nicio amendă că am fi facturat incorect.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri