Dopomoha.ro, soluția centrală de informare pentru cei care se adăpostesc în România din calea războiului, lansată de Code for Romania, poate fi accesată de către refugiați.

Dopomoha înseamnă ajutor în ucraineană. Ajutor pentru refugiații ucraineni care au nevoie rapid de informații corecte: care este procedura de intrare în țară, care sunt metodele de solicitare a azilului în România, care sunt drepturile și obligațiile persoanelor care intră în țară, la ce resurse pot avea acces etc.

“Ne-au trebuit mai puțin de 72 de ore să construim de la zero și să avem live Dopomoha.ro, platforma centrală cu informații pentru ucrainenii care caută refugiu în România. Capacitarea întregii echipe și comunități Code for Romania a fost fantastică, un efort uriaș depus de noi pentru ca cei care ajung în România să nu simtă haos, panică sau incertitudine. Ni s-au alăturat ca parteneri în crearea și validarea informațiilor din platformă cei de la Departamentul pentru SItuații de Urgență, Organizația Internațională pentru Migrație și Consiliul Național Român pentru Refugiați. E mai mult decât tehnologie, iar asta ne dă încrederea că putem, oră cu oră, zi cu zi, aplicație cu aplicație să fie puțin mai bine.” declară Bogdan Ivănel, Co-founder & CEO Asociația Code for Romania.

Platforma este un ghid general de informare și sprijin pentru cei care vor să se adăpostească în România din cauza războiului din Ucraina și poate fi accesată prin browser de pe orice dispozitiv. Ea este disponibilă în limbile ucraineană, română, engleză și rusă. Platforma va fi actualizată permanent cu informații utile verificate de partenerii noștri, Organizația Internațională pentru Migrație, Consiliul Național Român pentru Refugiați și Departamentul pentru Situații de Urgență.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri