Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu înotătorul David Popovici, că tânărul sportiv i-a cerut să asigure tinerei generaţii condiţiile necesare pentru a face sport, relatează Agerpres.

"Mi-a cerut să asigurăm tinerei generaţii condiţiile necesare să poată să facă sport. Argumentele - am să repet cuvintele lui: Atunci când facem sport, avem atât un corp sănătos, cât mai ales o minte sănătoasă. Ne învaţă să gândim, să ne planificăm. Şi eu i-am spus că, dincolo de acestea, orice sportiv care face performanţă are un angajament faţă de sine şi un nivel de ambiţie care, uneori, ne lipseşte.

Ca atare, cred că suntem datori să facem ceea ce trebuie să facem pentru tânăra generaţie în ceea ce priveşte atât asigurarea administrativă, cât şi partea aceasta de impulsionare şi de modele cât mai multe, astfel încât tânăra generaţie să aibă ce se urmeze'', a spus premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că întâlnirea cu sportivul român a fost "emoţionantă şi onorantă" şi că l-a felicitat pentru performanţele obţinute.

"A fost o întâlnire cât se poate de emoţionantă şi onorantă pentru mine, pentru că am avut ocazia să îl felicit nemijlocit, la sediul Guvernului, şi să îi mulţumesc pentru toate eforturile făcute, atât de el, cât şi de familie, cât şi echipa de antrenori. Am discutat cu David foarte multe chestiuni legate de sportul românesc şi mi-a prezentat în detaliu cum a ajuns la această performanţă. Ceea ce mi-a cerut şi i-am promis a fost ca la nivelul Guvernului să aibă loc acel efort şi acel angajament prin care cât mai curând să putem să avem Strategia sportului, o nouă lege a sportului", a spus premierul.

Nicolae-Ionel Ciucă a afirmat că înotătorul David Popovici este purtătorul de stindard al generaţiei sale, iar performanţa obţinută la Mondialele de la Budapesta va produce un declic în sportul românesc.

De asemenea, prim-ministrul a transmis mulţumiri şi aprecieri antrenorilor şi părinţilor, care au ghidat şi susţinut cariera tânărului sportiv (17 ani), care a cucerit două medalii de aur (100 m liber şi 200 m liber), săptămâna trecută, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.

Premierul Ciucă a menţionat că Guvernul susţine reformarea sistemului sportiv românesc, prin Strategia Naţională pentru Sport, care este elaborată de Ministerul Sportului şi va fi promovată în curând, având în vedere că reprezintă un obiectiv al Programului de Guvernare.

Popovici, debutant la Mondialele de seniori în bazin olimpic, a adus primele două titluri mondiale pentru înotul masculin românesc şi a stabilit noi recorduri mondiale de juniori în ambele probe.

Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.

Sursa foto: Captură video / Guvernul României

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri