Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, arată, într-un mesaj transmis de Ziua Marinei, că România contribuie consistent la securitatea Uniunii Europene, motiv pentru care aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, reprezintă o "urmare firească" a acţiunilor de până acum, relatează Agerpres.

"Faptul că Garda de Coastă, alături de celelalte structuri din arhitectura sistemului de ordine publică şi securitate naţională, îşi face datoria la cele mai înalte standarde este un fapt îmbucurător în perspectiva atingerii unuia dintre obiectivele strategice ale României: aderarea la Spaţiul Schengen. Ţara noastră contribuie consistent la securitatea Uniunii Europene, de aceea aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, reprezintă urmarea firească a acţiunilor noastre de până acum", este de părere Lucian Bode.

Potrivit acestuia, Garda de Coastă este o structură europeană, "matură", pe care România şi partenerii săi se pot baza în situaţii dificile.

"Avem încredere în profesionalismul de care dau dovadă angajaţii acestei structuri în misiunile încredinţate, care au ca unic obiectiv asigurarea securităţii spaţiului maritim naţional, dar şi regional. Le mulţumesc şi îi felicit pentru modul în care îşi fac datoria faţă de România, şi pentru eforturile depuse în sprijinul apărării valorilor şi al principiilor democratice pe care se clădeşte suveranitatea, independenţa şi libertatea statelor", a precizat Bode.

Retail jobs

Ministrul a fost prezent la Constanţa, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, la festivităţile dedicate zilei de 15 august.

"Marinarii de pretutindeni sunt asociaţi cu patriotismul şi curajul, trezind admiraţie şi respect, cu atât mai mult într-un context geopolitic complicat, când importanţa strategică a Mării Negre, atât din punct de vedere militar cât şi economic, este şi mai evidentă. România este parte a alianţei Nord-Atlantice, statut care ne onorează şi ne responsabilizează deopotrivă, iar din această perspectivă România are un rol important în mecanismul comun al NATO pentru asigurarea securităţii statelor membre şi stabilităţii regionale", a mai spus Bode.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F