Bucureştenii nu vor scăpa de avariile din sistemul de termoficare mai devreme de 10 ani, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, notează Agerpres.
De avarii nu o să scăpăm mai devreme de zece ani (...), să fim în stadiul în care să avem numai avarii de una - două - trei zile, punctuale, este nevoie de încă doi-trei ani. Ca să avem un sistem fiabil este nevoie de 10 ani", a declarat Nicuşor Dan, la Digi24.ro, preluat de Agerpres.
Potrivit edilului general al Capitalei, în acest sezon rece situaţia a fost mai bună decât iarna trecută. "Spre deosebire de ultimii ani, în care din iarnă în iarnă stăteam mai prost, am stat mai bine (...) Am făcut lucrări, am mărit numărul de kilometri de conductă pe care i-am schimbat. (...) În luna cea mai friguroasă a acestei ierni, care a fost februarie 2023, am avut zile în care nu am avut avarii (...) Mă aştept ca iarna viitoare să fie mai bine", a afirmat Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, nu au existat săptămâni în care să nu fie căldură iarna. "Unde s-a ştiut că există o deficienţă în zona de furnizare a agentului termic s-a preferat să se dea căldură în detrimentul apei calde, în unele zone", a adăugat edilul general al Capitalei.
Citeste si:
Cel mai probabil toată zona Unirii va fi decopertată
Scenariul "cel mai probabil" este că toată zona Unirii va fi decopertată, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Pentru moment, problema pe care o avem acolo este cu planşeul, care este foarte degradat. Planşeul urmează cursul râului Dâmboviţa în linii mari. (...) Deasupra planşeului este şi metroul şi pasajul", a spus Nicuşor Dan, marţi, la Digi24.ro.
Nicuşor Dan a spus că există trei faze ale proiectului, dintre care o expertiză preliminară care s-a finalizat.
"Urmează o expertiză care a început, dar care nu s-a finalizat încă şi care o să spună care este soluţia optimă pentru repararea acestui planşeu (...). Există în linii mari două variante - să se sape tot, să se ia planşeul, să se pună altul şi a doua - pe planşeul existent să se facă lucrări de susţinere. Din câte înţeleg eu, varianta spre care care merge expertiza este cea în care se sapă tot şi se pune un planşeu nou", a punctat primarul general al Capitalei.
Citeste si:
El a estimat că lucrările vor dura un an şi jumătate - doi ani, iar intersecţia de la Unirii va fi blocată.
"Pasajul pe care îl avem acum la Unirii nu va fi funcţional (...) Va trebui să găsim nişte metode de ocolire. După ce o să avem expertiza o să facem (...) o evaluare a metodei de a devia traficul. (...) O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. Nu poţi să aştepţi până o să cadă planşeul", a declarat Nicuşor Dan.
El a adăugat că inclusiv o parte dintre fântânile din Piaţa Unirii vor fi săpate.
Sursa foto: shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: