Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat, luni, că lucrările la Prelungirea Ghencea se vor finaliza în doi ani, conform Agerpres.

"Până în vara viitoare avem primele două segmente din el, segmentul unu şi segmentul doi, am expropriat, am şi demolat segmentul trei. O să expropriem, o să demolăm segmentul patru. Ăsta este relativ simplu, dar este o complexitate acolo, pe care, din păcate, nu putem să o asigurăm cu compania noastră, pe care am păstrat-o, şi atunci trebuie să ieşim în achiziţie şi ca să ieşim în achiziţie ar trebui să refacem toate documentaţiile, toate calculele”, a explicat Primarul General.

„O să ieşim în şedinţa de la sfârşitul acestei luni, o să ieşim cu noi indicatori şi după aceea curând în achiziţie. (...) Prelungirea Ghencea aş zice că doi ani din momentul acesta o să fie gata până la capăt", a spus Nicuşor Dan, la B1 TV. Totodată, el a menţionat că la începutul toamnei se va circula pe Pasajul Doamna Ghica.

Sursa foto: Gabriela Firea / Facebook.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri