Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că lucrările de reparaţii capitale la pasajele Lujerului, Obor şi podul Băneasa vor fi atribuite prin achiziţie publică după ce documentaţia şi valorile economice care rezultă din aceasta vor fi aprobate în Consiliul General, relatează Agepres.

Potrivit edilului general al Capitalei, valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 450 de milioane lei.

"E vorba de pasajul Lujerului, pasaj Obor, podul Băneasa de pe Bucureşti - Ploieşti, pentru moment s-a făcut documentaţia. A fost mai întâi expertiza şi după aceea s-a făcut documentaţia, aşa numitul DALI. DALI-ul împreună cu valorile economice care rezultă din DALI vor fi trecute prin Consiliul General şi după asta vom scoate în achiziţie toate aceste trei proiecte, va fi o achiziţie publică. Valoarea aproximativă a lucrărilor, aşa cum a rezultat din DALI, este 200 de milioane lei - pasaj Obor, 200 de milioane lei - pasaj Lujerului, 50 de milioane de lei - podul de pe Bucureşti - Ploieşti", a precizat Dan, la o conferinţă de presă.

Primăria a strâns deja 900 mil. lei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat

Primarul general al Capitalei, a vorbit și despre fondurile alocate pentru consolidarea a peste 150 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, menţionând că sunt deja atraşi bani prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi din fonduri naţionale.

"Avem peste 150 de clădiri pentru care am început demersurile, care sunt complicate, trebuie să avem acord cu asociaţia de proprietari, trebuie să facem o procedură de achiziţie şi avem deja din PNRR 300 de milioane de lei și din fonduri naţionale 600 de milioane de lei. În timp, o să vedeţi toate aceste clădiri intrând în proces de consolidare", a susţinut primarul general.

El a fost întrebat cum comentează faptul că doar 20 de imobile cu bulină roşie au fost consolidate dintre cele aproape 200 de astfel de clădiri care se află majoritatea în zona Centrului Vechi al Bucureştiului.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri