Compania aeriana British Airways si-a mentinut zborurile prevazute catre Tel-Aviv pentru miercuri, in pofida recomandarii Agentiei Europene pentru Securitate Aeriana (AESA) de a nu mai deservi pana la noi ordine aeroportul international Ben Gurion, informeaza AFP.
"Noi functionam normal. Siguranta si securitatea sunt principalele noastre prioritati si continuam sa urmarim situatia cu atentie", a explicat un purtator de cuvant al companiei britanice pentru AFP. British Airways are doua zboruri Londra-Tel-Aviv prevazute pentru miercuri. Primul a decolat in cursul diminetii din capitala britanica, iar al doilea va pleca la ora locala 22.30 (00.30 ora Romaniei), potrivit Mediafax.
AESA a comunicat recomandarea sa cu cateva ore dupa decizia Agentiei Federale Americane pentru Aviatie (FAA) de a interzice pentru 24 de ore companiilor americane sa efectueze zboruri catre sau dinspre Israel, dupa ce o racheta lansata din Gaza a aterizat intr-o localitate situata in apropierea aeroportului international din Tel-Aviv.
Spre deosebire de British Airways, numeroase companii aeriene europene au decis sa nu isi anuleze cursele catre Tel-Aviv miercuri, intre acestea numarandu-se Air France, Lufthansa sau EasyJet. Majoritatea companiilor aeriene sunt extrem de prudente de la prabusirea avionului Malaysia Airlines joi, doborat probabil de o racheta sol-aer deasupra Ucrainei.
Citeste si:
Sursa foto: Mediafax Foto
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: