Vanzarile agentiei de turism Eximtur au depasit 55 de milioane de euro in 2017, fiind in crestere cu aproximativ 15% fata de anul anterior. Cresterea s-a datorat in principal diviziei Eximtur Business, care prin serviciile aferente calatoriilor cu scop de afaceri si organizarea de evenimente, a generat peste 60% din totalul vanzarilor companiei. Germania si Marea Britanie au fost in topul destinatiilor externe de business travel.

Eximtur, una dintre cele mai mari agentii de turism din tara, detinuta de Lucia Morariu, a prezentat datele financiare pe anul 2017.

Peste 95.000 de turisti, un numar in crestere cu peste 20% fata de anul anterior, au optat pentru destinatii autohtone in 2017, vanzarile de vacante in statiuni balneare, montane si in Delta Dunarii cunoscand cea mai dinamica crestere, de peste 50%, cu un volum de vanzari de peste sase milioane de euro, se arata in comunicatul emis de agentie.

Cu o traditie recunoscuta in oferta pentru litoralul romanesc, Eximtur a inregistrat pentru aceasta categorie de destinatii vanzari de peste 10 milioane de euro, in crestere cu 11% fata de 2016. Cererile pentru statiunile Venus, Eforie Nord si Jupiter au crescut cel mai mult, datorita unitatilor hoteliere modernizate si transformate in complexuri all inclusive. Pentru o vacanta in Romania, un turist a platit anul trecut, in medie, 157 de euro.

Cele mai cautate destinatii externe de vacanta

In 2017, specialistii in turism extern ai agentiei au readus in atentia turistilor destinatii precum Tunisia, Bora Bora si Zimbabwe. Grecia si Turcia au ramas totusi principalele destinatii externe cerute, Turcia cunoscand o revenire semnificativa in 2017. Cipru a fost cea mai dinamica destinatie de litoral extern, sustinuta de zborurile companiilor aeriene nou introduse catre aceasta destinatie, din Bucuresti si Cluj-Napoca, si cu impresii foarte bune de la clienti cu privire la conditiile de clima, mare si servicii hoteliere.

Dintre orasele europene, Londra a fost principala capitala vizitata de turistii nostri leisure, interesul fata de aceasta destinatie crescand considerabil dupa anuntarea Brexit. Destinatii precum Egipt, SUA, Danemarca si Africa de Sud au inregistrat, de asemenea, o dinamica deosebita.

In total, 40.000 de turisti Eximtur au ales sa isi petreaca concediul in strainatate, valoarea medie a pachetului/turist fiind de 368 de euro.

Un alt factor important care a contribuit la cresterea volumului de vanzari al Eximtur a fost achizitia de servicii de turism cu vouchere de vacanta. Un procentaj de 10% din totalul vanzarilor pentru destinatii interne, circa 1,6 milioane de euro, a fost achitat prin acest instrument.

Apreciem introducerea sistemului voucherelor de vacanta pentru angajatii din sistemul bugetar ca fiind o masura exceptionala de sustinere a circulatiei turistice in Romania. Acordarea in suma limitata, si anume 1.450 de lei/persoana, va conduce la largirea bazei de beneficiari ai voucherelor, dar si la un efect multiplicator, deoarece se va adauga resursa financiara proprie pentru petrecerea vacantei cu familia in Romania. Este cel mai important sprijin acordat in ultimii ani turismului romanesc si apreciem o crestere importanta in 2018 pe toate segmentele in turismul intern

Lucia Morariu, presedintele fondator Eximtur

Echipa Eximtur a ajuns in prezent la 170 de angajati. Compania a finalizat implementarea prevederilor OUG nr. 82/2017 coroborata cu OUG nr. 79/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, mentinand, de la 1 ianuarie 2018, salariile nete ale tuturor angajatilor.

In anul 2017, Eximtur a platit statului roman taxe si impozite in valoare de peste un milion de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri