Primăria municipiului Bistriţa a inaugurat două trasee de biking în imediata vecinătate a pârtiei de schi Cocoş, situată la cea mai mică altitudine din ţară, de 680 de metri, din dorinţa de a folosi investiţia făcută din banii publici, care include un telescaun, şi pe perioada verii.

Totodată, a fost redeschis parcul de aventură situat la capătul de sus al pârtiei, care a fost inaugurat în urmă cu trei ani şi a funcţionat în sezoanele de vară 2018 şi 2019.

Primarul Bistriţei, Ioan Turc, prezent la inaugurare, a salutat faptul că în realizarea celor două trasee de biking s-au implicat efectiv şi iubitori ai acestui sport din municipiu, care au venit să testeze investiţia încă de vineri şi a anunţat că la sfârşitul acestei luni se va organiza şi o competiţie cu participare internaţională.

"Un lucru pe care eu îl salut, mi se pare chiar grozav, este faptul că au lucrat, alături de oamenii pe care primăria i-a angajat pentru acest lucru, şi bikerii. (...) În acest context, ceea ce s-a făcut aici corespunde pretenţiilor pe care bikerii bistriţeni le au. În data de 27 august, va debuta o competiţie de nivel naţional, dar cu participare internaţională. Deocamdată, nu e cuprinsă pe lista evenimentelor Federaţiei Naţionale de Ciclism, dar se desfăşoară cu binecuvântarea federaţiei. Începând de anul viitor, va fi în calendarul Federaţiei Naţionale de Ciclism. Ceea ce facem reprezintă, pe de o parte, un răspuns pe care îl dăm pentru oamenii care iubesc bicicleta, iubesc mişcarea, iubesc sportul în aer liber (...); pe de altă parte, este o încercare de a da sens unor investiţii care s-au făcut din buzunarul public - discutăm despre multe milioane de euro care, altminteri, dacă ne rezumăm la funcţiunile de iarnă, sunt bani aruncaţi", a spus Turc.

Unul dintre trasee este mai uşor, de tip family, şi are o lungime de 2,8 kilometri, iar cel de-al doilea traseu este special pentru competiţie, cu o lungime de 1,6 kilometri.

Investiţia primăriei se ridică la aproximativ 90.000 de lei, bani care pot fi recuperaţi din vânzarea de bilete pentru cei care doresc să urce cu telescaunul la parcul de aventură şi la zona de plecare a traseelor de biking.

Un tur complet cu telescaunul (urcare şi coborâre) costă 15 lei de persoană şi 10 lei pentru copii, elevi şi studenţi, aceleaşi preţuri fiind şi pentru varianta de urcare cu telescaunul, transportul bicicletei şi coborâre pe bicicletă.

Pentru acces de două ore în Aventura Park, fiecare persoană plăteşte în plus 30 de lei, iar copiii, elevii şi studenţii - câte 20 de lei.

Abonamentul pentru o zi, care include transportul cu telescaunul, accesul în parcul de aventură şi pe traseele de biking, este de 70 de lei de persoană şi de 50 de lei pentru elevi şi studenţi.

Orarul de funcţionare este de vineri până duminică, între orele 10,00 - 20,00.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri