TAROM lansează, în februarie, campania specială "Love in the Sky / Iubirea la înălţime" prin care oferă bilete la preţuri reduse către cele mai romantice destinaţii din lume, scrie Agerpres.

"Te-ai gândit cum ar fi să serveşti cina pe ritmuri de cabaret într-un spectacol marca Moulin Rouge? Dar să descoperi la pas castelele romantice din capitala Cehiei? Lista de dorinţe ar putea continua cu o plimbare pe malul Tamisei, înconjurat de cele mai spectaculoase construcţii londoneze, un aperitiv servit vizavi de Collosseum, în atmosfera vibrantă a Romei, sau poate un tur pe bicicletă al celor mai frumoase clădiri din Madrid. Astfel, în perioada 9 - 18 februarie 2024, biletele de avion pentru călătorii programate pentru diverse perioade ale anului au preţuri special reduse", precizează operatorul aerian naţional.

Tarifele biletelor de avion încep de la 109 euro dus-întors (cu toate taxele incluse) şi includ bagaj de cală, bagaj de mână de 8 kg şi check-in gratuit pentru următoarele destinaţii: Bucureşti - Baia Mare, Cluj Napoca, Iaşi, Oradea, Suceava, Satu Mare, Timişoara. Călătoriile pot fi efectute în perioada 1 iulie - 31 august 2024.

Pentru destinaţiile externe, călătoriile pot fi efectuate în perioadele: 1 - 31 martie 2024, 15 mai - 30 iunie 2024, 15 septembrie - 31 octombrie 2024.

Astfel, pentru un tarif care porneşte de la 149 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, pot fi cumpărate bilete între Bucureşti - Atena, Belgrad, Istanbul, Chişinău, Salonic şi Sofia.

Biletele între Bucureşti - Bruxelles, Budapesta, Roma, Praga şi Tel Aviv se pot achiziţiona la un tarif care porneşte de la 179 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, iar pe rutele Bucureşti - Amman, Amsterdam, Beirut, Cairo, Paris, Frankfurt, Londra şi Madrid tariful porneşte de la 199 euro, dus-întors.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub
autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Sursa foto: Agerpers/Simion Mechno

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri