Paris, Barcelona, Madrid, Berlin sau Londra sunt câteva dintre destinaţiile către care românii au zburat cu ocazia Valentine's Day, în timp ce pentru Roma au efectuat cele mai multe rezervări de bilete de avion pentru Dragobete, reiese dintr-o analiză realizată de Vola.ro.

Conform agenţiei Vola.ro, biletele de avion pentru Dragobete au fost mai scumpe decât cele pentru Valentine's Day cu aproximativ 20 de euro. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte durata şederii la destinaţie, cei care au călătorit de Valentine's Day au petrecut mai multe zile la destinaţie faţă de cei care călătoresc de Dragobete, iar "o explicaţie ar putea fi că Valentine's Day a fost într-o zi de miercuri, astfel că turiştii au vrut să-şi lege această zi de zilele de weekend pentru a profita de un city break prelungit".

Oraşele europene au fost în fruntea clasamentului românilor, care au mai zburat şi către Barcelona, Madrid, Malaga, Valencia, Berlin sau Londra. În ceea ce priveşte ţările populare în ambele perioade analizate, Italia, Franţa şi Spania se regăsesc, ca de obicei, în topul clasamentului.

"Deloc surprinzător, cele mai populare oraşe în luna iubirii au fost Paris, cu cele mai multe rezervări de Valentine's Day, şi Roma, cu cele mai multe rezervări de Dragobete. De altfel, de Valentine's Day, românii au călătorit în Paris, Bruxelles, Milano, Veneţia, Atena, care însumează peste 51% din rezervările totale, iar de Dragobete, au ales să zboare în Roma, Catania, Veneţia, Bologna, Paris, cu peste 37% din rezervările totale", se arată în analiza citată. În ambele cazuri, oraşele italiene au fost în top 5 destinaţii cu cele mai multe rezervări de zboruri, cu peste 40% din totalul lor.

În ceea ce priveşte ţările populare în ambele perioade analizate, Italia, Franţa şi Spania se regăsesc, ca de obicei, în topul clasamentului. Există şi câteva rezervări în afara continentului european, cele mai multe având destinaţia Maroc, ţara africană fiind preferată pe timp de iarnă datorită temperaturilor calde şi zborurilor accesibile", se arată într-un comunicat al turoperatorului.

În ceea ce priveşte preţurile biletelor de avion, de Valentine's Day, tariful mediu/pasager a fost de 143 de euro, în timp ce de Dragobete, tariful mediu/pasager s-a situat la valoarea de 173 de euro.

În acelaşi context, cei care călătoresc de Dragobete şi-au rezervat biletele cu mai mult timp înainte (31 - 90 de zile înainte de data zborului), în comparaţie cu cei care au ales călătoriile de Valentine's Day, care au fost mai spontani în privinţa organizării unui sejur de Ziua Îndrăgostiţilor.

Datele procesate de agenţie relevă faptul că rezervarea cea mai ieftină, de Valentine's Day, a fost 60 de euro, pe ruta Bucureşti - Veneţia, pe când cea mai scumpă rezervare a ajuns la 782 de euro, pe ruta Cluj-Napoca - Frankfurt. De asemenea, de Dragobete, preţurile au fost mai mari, în comparaţie cu cele de Valentine's Day: cea mai ieftină rezervare a fost 69 de euro, pe ruta Iaşi - Milano, în timp ce valoarea cea mai scumpă s-a înregistrat pentru o destinaţie din afara Europei (1.950 de euro), respectiv pe ruta Bucureşti - Marrakesh.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri