Ce cotă de piață ar putea fi atinsă de constructorii chinezi în Europa anul acesta
Potrivit estimărilor UBS, dacă ritmul actual s-ar reflecta integral în vânzări, mărcile chinezești ar ajunge la o cotă anuală de piață de aproximativ 20%, față de aproape 10% în primele opt luni ale anului. „Credem că, la nivelul UE, încă lipsește sentimentul de urgență”, a declarat analistul UBS Patrick Hummel în cadrul unei întâlniri cu presa. „Problema este mai presantă decât înțeleg mulți dintre cei implicați în elaborarea politicilor.”
Constructorii chinezi întâmpină dificultăți în a găsi suficientă capacitate de transport rutier pentru a duce mașinile din porturile europene la reprezentanțe, a explicat Hummel, invocând discuții cu BYD. În primele opt luni ale anului, mărcile chinezești au vândut 913.703 vehicule în Europa, iar cota lor de piață a urcat la 9,9%, de la 5,2% în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit companiei de cercetare Dataforce.
O mare parte a creșterii a fost susținută de mașinile complet electrice și de hibridele plug-in. Cererea pentru aceste modele a fost stimulată și de scumpirea carburanților, asociată conflictului din Orientul Mijlociu. Potrivit aceleiași surse, mărcile chinezești au reprezentat aproape 30% din vânzările de hibride plug-in din Europa în primele opt luni ale anului.
Comisia Europeană analizează posibilitatea introducerii unor taxe vamale suplimentare pentru hibridele plug-in fabricate în China, similare celor aplicate deja mașinilor complet electrice importate de acolo. În primele opt luni, cota producătorilor chinezi pe piața europeană a mașinilor complet electrice a ajuns la 15%, față de 10% în aceeași perioadă a anului trecut. Pe piața hibridelor, unde MG se află în fruntea mărcilor chinezești, cota acestora s-a dublat, ajungând tot la 15%.
Mai multe țări, printre care Italia, cer taxe vamale mai mari pentru automobilele importate din China, pentru a-și proteja producătorii auto. Hummel consideră însă puțin probabil ca UE să adopte măsuri comparabile cu cele din Statele Unite, unde taxele prohibitive au blocat, în practică, accesul vehiculelor fabricate în China pe piață.
Ce măsuri sunt luate în calcul de Bruxelles. Cea mai mare piață europeană a chinzilor nu este din UE
Constructorii auto chinezi se bazează tot mai mult pe piețele externe, inclusiv Europa, Rusia și Brazilia, pentru a compensa slăbirea cererii interne. „Ei preferă să suporte costul taxelor vamale, să mențină prețurile pentru clienți neschimbate și să continue să exporte cât mai mult posibil”, a declarat Hummel.
Marea Britanie este cea mai mare piață europeană pentru mărcile chinezești, concentrând aproximativ un sfert din toate înmatriculările acestora. Marea Britanie a decis să nu urmeze exemplul Bruxelles-ului în privința introducerii unor taxe vamale suplimentare pentru mașinile pe baterii fabricate în China.
În acest context, Comisia Europeană a avertizat guvernul britanic că ar putea fi nevoit să majoreze taxele vamale pentru automobilele importate din China, astfel încât politica sa să se apropie de cea a UE. În caz contrar, Regatul Unit riscă să piardă tratamentul preferențial prevăzut de regulile propuse sub denumirea „Made in Europe”, menite să sprijine producția locală, a relatat Financial Times pe 25 septembrie, conform sursei citate.
UE analizează și modificarea legislației care obligă producătorii auto să reducă emisiile medii de CO₂ ale vehiculelor vândute. Unii observatori ai industriei susțin că țintele mai stricte îi avantajează pe constructorii chinezi, care au, în general, costuri mai mici pentru baterii și lanțuri de aprovizionare mai bine integrate decât rivalii europeni. Totuși, Hummel consideră că o eventuală relaxare a regulilor ar avea un efect limitat, având în vedere cererea puternică pentru mașini complet electrice în Europa.
Dacă vor fi adoptate și pentru PHEV-uri, tarifele ar urma modelul taxelor similare impuse automobilelor electrice fabricate în China, taxe care se aplică și în cazul EV-urilor cu range extender, o tehnologie nu atât de populară în Europa. Tarifele adaugă până la 35% în plus peste taxele de import standard de 10% ale Uniunii.