Jucatorii din curierat, intarzieri de 1-2 ore

Jucatorii din curierat, intarzieri de 1-2 orePiata de transporturi din Capitala a fost afectata de greva de la Metrorex, iar cei mai importanti jucatori din industria de curierat acuza efectele blocarii traficului auto. “Bineinteles ca aceasta greva ne-a afectat, in sensul ca am avut mai multe intarzieri. Curierii au ajuns cu greu in zonele unde trebuiau sa faca livrari. Posibilitatea unor marionete politice de a lua hotarari care sa creeze haos ar trebui drastic amendata. Suntem iarasi la mana unor insi care, chiar daca au mai comis fapte de acest gen, le continua nestingheriti”, afirma Felix Patrascanu, managing director Fan Courier.

Si compania Pegasus a evaluat in aceeasi maniera ziua de ieri. “Am fost afectati de greva de la metrou, pentru livrarile express am avut intarzieri de 1-2 ore. Zonele unde au intampinat cele mai mari probleme au fost Stefan cel Mare si Baneasa. Curierii care distribuie in zona centrala a Capitalei au scutere si au putut sa se miste mai bine. In ceea ce priveste expedierile in tara, acestea ajung la timp pentru ca masinile pleaca seara”, spune Sorin Ghinescu, marketing manager Pegasus.

Pe de alta parte, Bogdan Enache, general manager TNT Romania, a constatat ca ziua de marti nu a fost diferita fata de una normala de final de an. “Nu am avut probleme mai mari decat in mod normal, oricum, aceasta perioada de sfarsit de an este una cu probleme din punct de vedere al traficului. In primul rand, curierii cunosc foarte bine traseele si incearca pe cat posibil sa evite zonele aglomerate. In al doilea rand, si clientii sunt mai permisivi intr-o astfel de situatie. In plan general, este o situatie neplacuta si de evitat, insa asa e in Romania”, ne-a spus Bogdan Enache.

La realizarea acestui articol cu contribuit Alina Apetrei, Camelia Bucioveanu, Laura Culita, Liviu Florea, Roxana Grosu, Sorina Negrila.


Metrorex a cerut suspendarea grevei de la metrou, procesul are loc maine

Timpul petrecut in trafic s-a dublat

Timpul petrecut in trafic s-a dublatGreva de la Metrorex nu i-a picat deloc bine distribuitorului de alimente Whiteland, pentru care aglomeratia din traficul de ieri a insemnat o adevarata “nebunie”, dupa cum marturiseste, pentru Wall-Street, George Stefanescu, director general in cadrul companiei. Intr-o zi obisnuita de lucru, Whiteland are pe teren in jur de 30 de oameni de vanzari si 20 de dube si camioane cu care livreaza produse proaspete marilor retaileri alimentari.

“Oamenii de vanzari nu au mai ajuns unde trebuiau sa ajunga sau avut intarzieri sau au preluat comenzile telefonic pentru ca nu se puteau misca deloc. Nu avem ce masuri suplimentare sa luam pentru ca tot acelasi numar de oameni si de masini avem, iar timpul nu se dilata, asa ca trebuia sa asteptam ca problema sa se solutioneze”, explica seful distribuitorului.

Greva de la metrou a injumatatit planul de livrari pentru ieri a Whiteland, iar efectele negative ar putea sa se adanceasca in cazul in care Metrorex ar decide o noua suspendare a activitatii. “Clar vor fi si sincope pe care insa le vom putea contoriza de abia maine (astazi - n. red.) sau peste doua zile, cand marfa se va pune din nou in miscare si vom incerca sa acoperim comenzile pe care astazi nu le-am putut onora”, explica George Stefanescu.

Blocati in trafic si fara nicio speranta de a se incadra in orarul de livrari, agentii de vanzari nu au avut de ales decat sa preia comenzile prin telefon. “Oamenii din teren nu mai reusesc sa ajunga nicaieri, clientii au inceput sa dea telefoane, iar noi le-am raspuns ca facem tot posibilul sa ajungem in timp. Dar distributia de produse proaspete trebuie facuta intr-un anumit interval, nu poti sa faci aprovizionare noaptea”, arata seful Whiteland Sales & Marketing, distribuitor cu afaceri de peste 100 de milioane de euro pe plan local.

Pentru Top Brands Distribution (TBD), unul dintre cei mai mari distribuitori din Romania, ziua de ieri a fost una aproape obisnuita. "Bineinteles ca agentii nostri au fost nevoiti sa stea mai mult timp in trafic astazi, din cauza aglomeratiei, dar nu a fost vorba de intarzieri in livrare si nici de alte probleme care sa perturbe rezultatele companiei", spune pentru Wall-Street Virgil Munteanu, director de comunicare in cadrul companiei.

Si Carmen Lupulet, director de marketing al PHD (Pizza Hut Delivery) Romania, spune ca ieri, pana la ora pranzului, nu intampinase probleme sau intarzieri. “Livrarile noastre se fac cu scutere, iar acestea au loc chiar si prin trafic intens. Apoi, am vazut ca atunci cand ploua, este vreme rea sau trafic intens, clientii au un grad de intelegere foarte mare si nu ne pierdem din comenzi din acest motiv”, a declarat Lupulet.


Cum au ajuns la birou angajatii companiilor: Zona Pipera

Cum au ajuns la birou angajatii companiilor: Zona PiperaOra 8: 45, zona Pipera. “Vin din drumul Taberei si am facut doua ore si jumatate cu taxiul. Daca o sa mai dureze mult greva de la metrou, cred ca o sa merg cu bicicleta”, spune mai in gluma, mai in serios un tehnician IT, de 25 de ani, angajat al uneia din companiile care au sediul in Pipera.

“Locuiesc in cartierul Militari si a trebuit sa vin pana in Pipera pentru ca am o intalnire de afaceri. Am venit pana la Ambasada Chinei si de acolo am luat-o pe jos, pentru ca era foarte aglomerat. Am facut cam o ora si 40 de minute pana in Pipera, in total”, afirma unit managerul unei companii de asigurari.

“Circul cam jumatate din timp cu metroul, iar astazi am decis sa iau masina, avand in vedere ca este greva. Locuiesc in cartierul Vitan si, din cauza aglomeratiei din Bucuresti, am stat in trafic de aproape doua ori mai mult decat de obicei. Cred ca greva se poate prelungi cel tarziu pana la sfarsitul acestei saptamani, pentru ca duminica sunt alegeri”, mentioneaza un manager al unei companii farmaceutice cu sediul in Pipera.

Ora 9:15. Statia de metrou Pipera. Exceptand masinile din trafic si ceata, sunt foarte putini oameni care vin la serviciu spre una din companiile care au sediul in parcul de business Iride, detinut de fondul austriac de investitii Immoeast.

“Foarte multi angajati care lucreaza in aceasta cladire (inchiriata de Orange – n.red.) au masina de firma si nu au avut problema in a ajunge la serviciu. Au venit destul de devreme la serviciu, pentru a fi siguri ca nu ajung cu intarziere. De la prima ora si pana acum am vazut si foarte multe taxiuri care au adus angajati care lucreaza in firmele din parc”, spune Petrache Gabriel, 46 de ani, unul din agentii de securitate ai parcului.

Ora 9:40. Statia de metrou Pipera.
Discutie telefonica intre doi taximetristi. “E bara la bara tot orasul. M-am saturat. Nu ai un elicopter sa-mi trimiti? Daca stiam ca se merge asa, luam niste table sau un sah, mai jucam o partida cu clientii. Degeaba turuie statia si sunt comenzi daca nu ai cum sa te misti”, spunea unul din taximetristi.

Cum au ajuns la birou angajatii companiilor: Zona Aviatorilor

Cum au ajuns la birou angajatii companiilor: Zona AviatorilorOrele 9:00-10:00, Piata Charles de Gaulle. Corina, consultant fiscal Vodafone, 42 ani – “Inainte veneam cu metroul din Piata Iancului pana la Aviatorilor, si faceam circa 20 de minute. Astazi m-a adus sotul cu masina si am ajuns in 45 de minute, cu 15 minute inainte de inceperea programului, mai repede decat preconizam”.

Iulia, HR specialist UniCredit, 34 ani – “Inainte, de la Universitate faceam 15 minute cu metroul. Astazi am avut “proasta inspiratie” sa iau taxiul la o ora de varf (8:15) si am ajuns intr-o ora la Charles de Gaulle, cu o intaziere de 15 min fata de inceperea programului, insa era preconizata”.

Marius, avocat, 37 ani –
“Am venit din zona Dristor cu tramvaiul si am facut o ora si 10 minute pana la Perla. De acolo am preferat sa merg pe jos inca 20 de minute. Am facut o ora jumatate, desi imi luasem o marja de 2 ore. Inainte veneam cu metroul si faceam maximum 30 de minute. O sa stau pana mai tarziu la birou pentru ca multi au venit cu masinile la munca si va fi un trafic infernal.”

Greva de la metrou nu a reprezentat un motiv de bucurie nici pentru firmele de taximetrie din Bucuresti. Comenzile nu incetau sa apara, insa soferii nu le puteau onora din cauza aglomeratiei. “De dimineata de la 7:00, am facut doua curse pana la ora 11:00, doua curse a cate doua ore din Berceni si pana in centru. Nu mi-a fost mai bine, toata lumea a iesit cu masina, e haos peste tot in Bucuresti, nu mai stii pe unde sa o iei. Multi au mers pe principiul ca fac economie daca merg cu masina personala si nu iau un taxi, dar vorbim de aceeasi bani pe benzina consumati in aceleasi 4 ore de stat in trafic”, spune Adrian, sofer in cadrul firmei de taximetrie Speed Taxi.

La fel de nemultumit s-a aratat si Cornel, sofer in cadrul firmei Meridian Taxi, care a dezaprobat greva salariatilor Metrorex. “Centrala a luat apeluri in continuu astazi, insa nu le-am putut onora. Am stat blocati in trafic, desi peste tot erau politisti. Nu faceau nimic, mai mult incurcau. Cea mai dificila situatie am intampinat-o in zona Barbu Vacaresti, unde am stat pana la 20 de minute ca sa pot ajunge la semafor. Angajatii de la Metrorex nu au un motiv intemeiat pentru aceasta greva, au salarii de doua sau trei ori mai mari decat unii dintre noi. Daca eu castigam 17 milioane lei pe luna ma declaram multumit, chiar imi permiteam sa mai fac si o cheltuiala mai consistenta, de exemplu o masina de spalat. Acum, daca fac 10 milioane lei pe luna e bine”, afirma Cornel.

Situatia nu pare sa se imbunatateasca pentru firmele de taximetrie intrucat de la 1 decembrie acestea vor trebui sa se reintoarca la tarifele afisate la inceputul anului, cuprinse intre 1,5 lei si 1,65 lei pe km, in contextul in care cererea a scazut dramatic pe fondul crizei economice.


Cum au ajuns la birou angajatii companiilor: Zonele Eroilor, Floreasca, Unirii

Cum au ajuns la birou angajatii companiilor: Zonele Eroilor, Floreasca, Unirii„Locuiesc in Drumul Taberei, la Favorit si am venit la birou cu masina, ca in fiecare zi. De obicei, fac 20 de minute, cel mult 40, in zilele ploioase. Astazi am facut aproape o ora si jumatate, dar am ajuns la timp pentru ca am plecat la 7:30”, ne-a spus Alexandru, consultant imobiliar in cadrul unei companii cu sediul in cladirea Opera Center, din zona Eroilor.

Mai putin norocos a fost Dan, care lucreaza ca Senior IT in cadrul unei companii de curierat cu sediul in cladirea de birouri Floreasca 169A, amplasata in imediata apropiere a metroului Aurel Vlaicu.

„Am venit din cartierul Berceni, zona Constantin Brancoveanu si am ajuns la serviciu in doua ore si jumatate, fata de o ora, cat fac de obicei cu metroul. Astazi (n.r: ieri) am mers cu tramvaiul, pe jos si in cele din urma am luat un taxi. Evident ca am intarziat, chiar daca am plecat cu o ora mai devreme”, a explicat Dan.

Oana este ofiter de credite in cadrul unei banci cu agentie in zona Unirii si locuieste in cartierul Tineretului. „In general, fac 10-15 minute cu metroul, dar astazi (n.r: ieri) am venit cu autobuzul si am facut circa 40 de minute. Am cativa prieteni care lucreaza in Pipera si astazi si-au luat liber, asa ca nu ma pot plange”, ne-a spus Oana.


Solutii de HR

Solutii de HRPentru a preintampina o eventuala modificare a programului si a sarcinilor angajatilor intr-o situatie cum este greva Metrorex, companiile ar putea flexibiliza programul de lucru, cu decalaj fata de orele de varf ale diminetii, potrivit Ioanei Moholea, executive director al companiei de consultanta si resurse umane Perspective Group.

O alta solutie eficienta, acolo unde natura job-ului permite, ar putea consta in munca efectuata la domiciliul angajatului, potrivita pentru angajati in IT, contabilitate sau prelucrari de date. Sedintele de dimineata ar putea fi inlocuite cu sedinte telefonice, pentru angajatii care necesita o mare mobilitate la slujba (de exemplu, agenti de vanzari), completeaza Moholea.

Similar, companiile ar putea prevedea reorganizarea termenelor de livrare pentru angajatii in relatii cu clientii – oferirea de suport in negocierea acestui lucru cu reprezentantii firmelor-client.

• O mai buna comunicare intre angajati si conducere (nevoie evidentiata recent si printr-un studiu Perspective Group la nivel de HR Manageri) atat pentru a asculta si identifica din timp nemultumirile, cat si pentru a raspunde si informa angajatii despre actiunile intreprinse, despre limitele sau motivele pentru care unele situatii nu au putut fi rezolvate pana la acel moment etc.

• Rezolvarea pe parcurs, cel putin partiala daca nu totala, a problemelor care sunt semnalate de catre angajati/sindicate, astfel incat amanarea lor sa nu duca la o izbucnire a nemultumirilor si la reactii extreme;

• Alcatuirea unui plan eficient si profesionist de actiune pentru situatii critice de acest gen (inclusiv a unui plan de comunicare): cine, ce actiuni se fac, in ce mod, in cat timp, cu ce resurse etc. In acest fel se vor economisi timp si resurse si va fi mult diminuata presiunea reactiilor urgente in gasirea solutiilor.

• Anticiparea momentelor-cheie din companie care pot degenera usor in astfel de reactii (ex, renegocierea contractului colectiv de munca inainte de expirarea celui existent si identificarea potentialelor puncte de neconcordanta in discutiile cu sindicatele);