Libris, una dintre cele mai cunoscute librării online din România, a vândut în 2022 peste 2,3 milioane de produse, cu o medie a comenzii înregistrate la nivel național de 113 lei. Cele mai active județe în privința achiziției de carte au rămas București, Brașov și Cluj, care cumulează mai mult de un sfert (28%) din volumele comandate la nivel național.

Topul celor mai vândute cărți include bestsellere internaționale precum „Când corpul spune nu” (Gabor Mate), „Cum să ne păstrăm copiii aproape” (Gabor Mate, Gordon Neufleld) sau „Din cer au căzut 3 mere” (Narine Abgarian), dar și volumele pentru copii și adolescenți Micul Prinț (Antoine de Saint-Exupery) și Recreația Mare (Mircea Sântimbreanu).

Gabor Mate este cel mai vândut autor pe Libris în 2022, alături de Coleen Hoover și Antoine de Saint Exupery.

Topul celor mai vânduți autori români este condus și anul acesta de Ioana Chicet-Macoveiciuc, urmată de Dumitru Constantin Dulcan și Ioana Pârvulescu.

Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut în 2022 din București, urmat de Brașov și Cluj, iar cele mai puține comenzi pe Libris s-au plasat din Harghita, Covasna și Ialomița.

În 2022, la nivel național, numărul mediu de volume per comandă este 3.7, iar media națională a comenzii înregistrată pe Libris a fost de 113 lei, în creștere cu 10% față de 2021, cu un maxim de 240 lei/comandă medie, înregistrat în județul Brașov.

La nivel național, cel mai mare trafic a fost înregistrat de pe dispozitivele mobile, respectiv de 3 ori mai mare decât de pe desktop: București (83,5%), urmat de Timiș (82,4%) și Cluj (81,9%).

Harta României în cărți citite, demersul nostru analitic deja cu tradiție la început de an, devine de la an la an mai mult decât o simplă radiografie a vânzărilor din anul precedent. Este un punct de referință pentru piața națională de carte, o adevărată biografie a României și, totodată, o sursă veritabilă de inspirație pentru lecturile din anul ce tocmai începe. Suntem încântați să descoperim că se menține interesul față de lectură al celor mai mici cititori. Un sfert din volumele livrate în 2022 sunt Cărți pentru Copii, categorie care domină topurile de vânzări, ceea ce este un semnal bun privind viitorul lecturii în România.

Laura Țeposu, CEO Libris

Citește și: Top 5 cărți recomandate de Felix Pătrășcanu, FAN Courier: Aceste cărți ar trebui citite obligatoriu de orice antreprenor

Harta lecturii: Top 5 cele mai active județe în privința achiziției de carte

Topul județelor către care s-au livrat cele mai multe comenzi plasate pe Libris se menține la fel ca în 2022. Județele cu cele mai multe comenzi înregistrează și preferințe similare, cele mai vândute trei cărți fiind cele care domină topurile în 4 dintre cele 5 județe (București, Cluj, Ilfov și Iași). Excepție face Brașovul, unde alegerile locuitorilor cuprind volume de dezvoltare personală și wellbeing.

  1. București – 382.470 cărți vândute;
  2. Brașov- 186.891 cărți vândute;
  3. Cluj- 100.644 cărți vândute;
  4. Ilfov- 94.446 cărți vândute;
  5. Iași- 83.447 cărți vândute.

cele mai citite carti in 2022- libris

Biografia României: Ce s-a citit în 2022

În 2022, interesul pentru cărțile în limba engleză a crescut spectaculos, fiind livrate cu peste 70% mai multe volume decât în anul precedent.

Cele mai multe volume livrate au fost din categoriile Cărți pentru Copii, ocupând locul fruntaș în fiecare județ, urmate de cărțile din categoria Beletristică. Cărțile de dezvoltare personală sau cele din categoria Științe Umaniste ocupă locul 3 la nivel național, excepție făcând județul Covasna, unde locul 3 este ocupat de cărțile din categoria Spiritualitate, Ezoterism.

Cel mai vândut volum de pe Libris.ro în 2022 este „Când corpul spune nu” (Gabor Mate), titlu care se regăsește pe primul loc în alegerile cititorilor din 13 județe, respectiv Alba, Bacău, Brăila, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu și Timiș.

Dacă în Călărași cei mai mulți cititori sunt pasionați de lectura clasică, Jane Austen fiind unul dintre cei mai vânduți autori, în Arad, „Cartea Asistentului de Medicină Dentară” a lui Kathryn Porte a fost cel mai vândut titlu al anului 2022. „50 de exerciții pentru a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare “- Jean Philippe Vidal a fost preferată de publicul brașovean în 2022, în timp ce în Maramureș, topul vânzărilor a fost dominat de Păsări fantastice. Carte de colorat pentru adulți’, arată datele Libris.

Top 5 cele mai vândute cărți pe Libris în 2022

  1. Când corpul spune NU- Gabor Mate
  2. Micul prinț- Antoine de Saint-Exupery
  3. Cum să ne păstrăm copiii aproape - Gabor Mate, Gordon Neufleld
  4. Recreația mare - Mircea Sântimbreanu
  5. 5. Din cer au căzut 3 mere - Narine Abgarian

Top 5 cele mai vândute cărți în engleză

  1. It Ends with Us - Colleen Hoover
  2. Hideaway - Penelope Douglas
  3. Punk 57 - Penelope Douglas
  4. Can't Hurt Me - David Goggins
  5. Kill Switch - Penelope Douglas

Cele mai populare categorii și cele mai vândute 3 titluri din fiecare

Cărți pentru copii

  1. Dumbrava minunată - Mihail Sadoveanu
  2. 500 de adevăruri uimitoare și amuzante
  3. Creionel 5-6 ani. Caiet de exerciții grafice

Beletristică

1. Din cer au căzut trei mere - Narine Abgarian
2. Băiatul cu pijamale în dungi - John Boyne
3. Inocenții - Ioana Pârvulescu

Dezvoltare personală

  1. Când corpul spune nu - Gabor Mate
  2. Arta manipulării - Kevin Dutton
  3. Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică - Gabor Mate

Stiințe Umaniste

  1. Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție - Gabor Mate
  2. Gânduri către sine însuși - Marcus Aurelius
  3. Constelațiile familiale - Bert Hellinger

Spiritualitate și Ezoterism

  1. Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine - Lise Bourbeau
  2. Vindecarea celor 5 răni - Lise Bourbeau
  3. Puterea extraordinară a subconștientului tău - Joseph Murphy

Vezi și: În biblioteca Laurei Țeposu, CEO-ul Libris: Cu cât citești mai mult, cu atât îți dai seama cât de puține știi

Top 10 cei mai vânduți autori

  1. Gabor Mate
  2. Colleen Hoover
  3. Antoine de Saint-Exupery
  4. Lise Borbeau
  5. Roald Dahl
  6. Eric-Emmanuel Schmitt
  7. Ioana Chicet - Macoveiciuc
  8. J. K. Rowling
  9. Jeff Kinney
  10. Narine Abgaryan

Top 10 cei mai vânduți autori români:

  1. Ioana Chicet-Macoveiciuc
  2. Dumitru Constantin Dulcan
  3. Ioana Pârvulescu
  4. Mircea Cărtărescu
  5. Dan-Silviu Boerescu
  6. Radu Paraschivescu
  7. Alec Blenche
  8. Alexandru N. Stermin
  9. Tatiana Niculescu
  10. Ela E. H.

Care sunt cele mai citite volume, numărul de cărți comandate, traficul de pe dispozitive mobile și date despre comenzile celor mai fideli cititori din fiecare județ pot fi consultate pe harta interactivă creată de Libris prin prelucrarea datelor de vânzări la nivelul anului 2022, pe acest link - România în cărți citite, Ediția 2022.

Sursa foto: Libris

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri