În data de 02 iunie 2021, Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 a depus la ISU B-IF documentația tehnică pentru obținerea avizului de securitate la incendiu pentru Hala Laminor. Ca urmare a analizării acestei solicitări, în data de 29 septembrie 2021, ISU B-IF a emis avizul de securitate la incendiu. Conform prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, avizul de securitate la incendiu trebuie solicitat și obținut înainte de începerea lucrărilor de construcții și/sau schimbarea destinației unei clădiri. Obligația solicitarii revine exclusiv investitorului/beneficiarului construcției.

Deținătorul avizului are, de asemenea, obligația să solicite autorizația de securitate la incendiu după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor sau înainte de punerea în funcțiune a construcțiilor sau amenajărilor pentru care s-a obținut avizul.

ISU BIF susține nu a primit, până la acest moment, nicio cerere pentru eliberarea autorizației de securitate la incendiu.

Întrucât în Hala Laminor au fost desfășurate evenimente publice, pentru siguranța participanților, inspectorii de prevenire au executat 8 controale, în urma cărora au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în cuantum de 420.000 lei. Acestea au vizat atât autoritatea publică locală, reprezentată prin Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3, cât și organizatorii de evenimente care au închiriat o parte din spațiul halei.

ISU B-IF a notificat, totodată, autoritatea publică locală, sens in care continuarea funcționării fără autorizație de securitate la incendiu atrage sanctionarea contraventionala, potrivit legii. Astfel de notificări au fost înaintate și de către structurile cu responsabilitati pe linie de ordine publica, pentru menținerea climatului optim de siguranță.

Pentru aplicarea sancțiunii contravenționale de oprire a funcționării nu sunt îndeplinite niciunul din criteriile prevăzute de H.G.R. nr 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi.

Revelionul din Hala Laminor, ilegal

Dacă în cadrul acestui obiectiv se va organiza Revelionul 2024, cu participarea publicului, ISU menționează că această activitate se va desfășura cu nerespectarea Legii, caz în care răspunderea exclusivă cu privire la această situație revine beneficiarului investiției, așa cum prevede art. 57^1 din Legea nr. 307 din 2006.

Obligația instituției noastre este să aplice sancțiunile care se impun pentru încălcare cerințelor de securitate la incendiu ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor.

De asemenea, întrucât misiunea ISU este de menținerea a climatului de securitate pentru cetățeni, la locația în discuție vor fi alocate dispozitive de ordine publică și de situații de urgență adaptate la specificul evenimentului.

Hala Laminor este un obiectiv preluat de Primăria Sector 3 în anul 2014 în vederea restaurării, consolidării și amenajării acestei hale, localizată în bd. Basarabia nr. 256, sector 3, București. Lucrările de intervenție necesare pentru punerea în siguranță, reabilitarea și consolidarea monumentului istoric „Hala Laminor” au fost realizate de Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri