Cooperativa agricolă integrată "Ţara Mea", cea mai mare din România, vrea ca până la sfârșitul anului să se extindă și să livreze fructe și legume în toate supermarketurile și hypermarketurile din țară. Acest lucru se va putea realiza doar prin proiectul pe care îl pregătesc reprezentanții companiei. Este vorba despre centralizarea mai multor cooperative de fructe și legume, care fac parte din "Țara Mea".

La sfârșitul anului trecut, compania a pus în plan lansarea celei mai mari platforme de fructe și legume din România, proiect pe care îl vor lansa anul acesta.

În prezent, "Țara Mea" colaborează cu magazinul Kaufland. Scopul noului proiect este de a livra, pe tot parcursul anului, produse 100% românești pe rafturile supermarketurilor. Noul proiect național va începe odată cu producția din primavără, iar cantitatea livrată în magazine va fi de circa 8.000 - 10.000 de tone de fructe și legume pe lună.

Cooperativa "Țara Mea" a fost înființată în anul 2014 și este o cooperativă integrată care înglobează întregul lanț de produse, astfel încât fermierii să nu rămână cu alimentele nevândute. Fructule și legumele sunt apoi procesate și conservate. În prezent, "Țara Mea" livrează atât produse lactate, de băcănie, cât și carne fresh și conserve.

Peste 1.000 de fermieri sunt, în prezent, în cooperativă

Pentru a se putea alătura celor 1.000 de membri deja existenți, fermierii trebuie să țină cont de un șir de criterii: în primul rând, aceștia sunt nevoiți să respecte toate criteriile legale, să aibă toate autorizațiile de producție și avizele sanitar veterinare.

Seriozitatea este un criteriu extrem de important în ceea ce privește livrarea produselor de către cooperativa "Țara Mea" și pe asta ne bazăm în momentul în care ne selectam furnizorii”, a declarat, pentru wall-street.ro, Corina Matei, directorul de vânzări al cooperativei "Țara Mea".

Fermierii prezenți în cooperativă nu au o cantitate minimă pe care trebuie să o livreze lunar, însă sunt nevoiți să livreze o cantitate pe care o pot garanta. În cazul în care fermierul nu își poate îndeplini norma, compania apelează la un alt membru din cooperativă.

„Dacă fermierul anunță din timp de lipsa cantității livrate, cu siguranță ca va găsi sprijin. În cooperativă absolut toți membrii se ajută între ei astfel încât să nu rămânem cu lipsă de produse”, adaugă Corina Matei.

Potrivit reprezentanților "Țara Mea", au existat în trecut și fermieri neserioși, care nu au dorit să livreze cantitatea de legume sau fructe promisă, motivul fiind prețul fluctuant din piață. Aceștia au preferat să vândă marfa în piațe agroalimentare din simplu motiv că prețul crescuse în perioada respectivă.

În condițiile în care fermierii nu duc la bun sfârșit înțelegerea cu cooperativa, aceștia vor fi penalizați, iar dacă fapta se repetă, "Țara Mea" va încheia contractul cu ei.

„Sunt niște reguli foarte stricte pentru a face parte din cooperativă. Din păcate nu merge cu 'îmi cer scuze', pentru că a lasa 134 de magazine fără marfă, este o problemă reală”, a declarat reprezentantul cooperativei Țara Mea.

Românii au rămas fideli produselor locale

În timpul pandemiei, românii au preferat să cumpere și să consume produse românești, susținând în final producătorul local. Anul trecut, vânzările totale ale cooperativei au crescut cu 7-10%.

Printre cele mai cumpărate categorii de produse fiind legumele, carnea de pasăre, partea de băcănie și cea de conserve. Au fost categorii care și-au dublat cererea anul trecut, în deosebire pentru partea de conserve și de băcănie.

În ceea ce privește produsele premium, nu s-a simțit o creștere atât de mare în vânzări cum a fost în cazul conservelor, însă nu s-au resimțit scăderi.

Anul trecut, cooperativa Țara Mea a înregistrat venituri de circa 155 milioane lei și o cifră de afaceri de aproximativ 153 milioane lei.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri