33 imagini
În toamna lui 2024 participam, la Paris, la premiera mondială a lui Renault 4 E-Tech, cel de-al doilea model electric accesibil pe care-l propunea Renault. În cadrul centrului expozițional care găzduia show-ul din capitala Franței, spațiul dedicat prezentării lui R4 era generos, iar printre modelele cu plafon clasic se regăseau și câteva care aveau un plafon scobit, spațiul fiind umplut de acoperiș textil retractabil.
La acel moment, nu am știut prea multe despre această versiune, dar ea avea să se lase așteptată. Abia în această vară a devenit și R4 cu acoperiș textil disponibil la comandă și, între timp, modelul a căpătat și un nume: Plein Sud. Acesta face trimitere la Renault 4 Plein Air, o versiune specială a lui R4 construită în doar vreo 600 de unități de către Sinpar.

Față de acel model lansat la finele anilor ‘60, Plein Sud are și un plafon rigid, dar și portiere, elemente pe care înaintașul său nu le oferea. De aceea, poate un „bunic” al lui Plein Sud este, de fapt, modelul Decouvrable sau Export Decouvrable din anii ’70-'80, carosat de Heuliez. Acesta din urmă a fost disponibil, după cum sugerează și numele, și pe piețe din afara Franței și, față de Plein Air, avea în plus portiere, dar și o structură metalică solidă și stâlpii A, B și C pe care să stea acoperișul textil.
Crossoverul electric din prezent este un „all-rounder” chiar mai complet pentru că, așa cum am spus, nu se deschide întreg plafonul, ci doar o porțiune, ceea ce înseamnă că ai în continuare toate geamurile, inclusiv luneta, dar și structura metalică a părții superioare a mașinii, ceea ce înseamnă că pierderea la capitolul rigiditate este ca și inexistentă. Deschiderea acoperișului textil are dimensiunile 92x80 cm, adică mai mare decât o trapă obișnuită.
Cum se conduce Renault 4 Plein Sud

După cum sugerează și numele, ar cam fi indicat să te îndrepți către sud pentru a te bucura de acest model, ceea am făcut și noi. Am avut ocazia să testăm mașina în Spania, la scurt timp după dezvăluirea versiunii facelift a lui Megane E-Tech. Aceasta nu a fost prima noastră experiență la volanul lui R4, pe care am mai avut ocazia să-l conducem prin România, iar versiunea (semi) decapotabilă nu dezamăgește, ci este chiar mai atractivă.
În primul rând, despre acel „canvas roof”, cum îl numește Renault. Mașina aceasta nu este, de fapt, un roadster. Asta este și bine, pentru că nu cedezi practic nimic din rigiditatea modelului normal, cum am spus, dar și rău, pentru că nu ai aceeași senzație de plete în vânt pe care ți-o oferă un roadster real. Dar, dacă ceea ce-ți dorești este o decapotabilă electrică, R4 E-Tech Plein Sud intră într-o nișă foarte rarefiată.
Privind oferta din România, opțiunile tale sunt foarte limitate și, dacă n-ai buzunare prea adânci, totul se restrângă la două (2) modele: ai, pe de-o parte, Fiat 500e Cabriolet, respectiv acest Renault. Modelul italienilor este mai aproape de un roadster adevărat decât R4, dar încă păstrează structura portierelor, deși acoperișul textil se coboară până în spate, cu tot cu lunetă. Dacă banii nu sunt o problemă și chiar vrei un roadster pe baterii, poți opta pentru un MG Cyberster, mașina „halo” a constructorului chinez cu origini britanice.

Dar, pe felia sa, R4 E-Tech Plein Sud este unic. De ce? Pentru că nu mai există niciun alt crossover SUV electric cu un astfel de plafon pe piață, simplu. Da, printre modelele termice, mai există SUV-uri decapotabile, dacă vă vine să credeți, dar opțiunile sunt și acolo limitate. Dacă vrei un model nou, probabil doar Volkswagen T-Roc Cabriolet mai există încă pe stoc la unii dealeri, așa cum am arătat într-un material în care am vorbit doar despre SUV-uri decapotabile. Alternativ, trebuie să cauți anunțurile cu mașini second-hand pentru un Nissan Murano CrossCabriolet sau un Land Rover Range Rover Evoque Convertible.
Revenind la EV-ul francez, acesta este mai greu cu 19 kilograme față de un R4 obișnuit, iar asta pentru că inginerii au lucrat puțin pentru a rigidiza zona plafonului și pentru că s-a adăugat întreg mecanismul pentru mișcarea plafonului, care se retrage, dar rămâne deasupra ta, ceea ce-ți răpește puțin din spațiul pentru cap al pasagerilor din spate. Un deflector de vânt se ridică în față, pentru a limita din zgomotul care intră în habitaclu, iar activarea se face fie prin apăsarea unui buton de pe plafon, din zona oglinzii retrovizoare, sau prin comandă vocală. Procesul durează doar 10 secunde, iar plafonul textil poate fi deschis și închis la viteze de până la 90 km/h.

Ca și experiență de condus, R4 Plein Sud se simte mult mai aparte față de un R4 normal atunci când acoperișul textil este deschis. Chiar este relaxant să conduci cu vântul prin păr, iar faptul că au rămas în picioare stâlpii, parbrizul și luneta face ca zgomotul să nu fie insuportabil, iar asta inclusiv pe autostradă, la viteze mai mari. Există, însă, o singură problemă: este foarte ușor să te arzi pe ceafă, pe umeri sau pe cap dacă mergi mult timp cu mașina descoperită și nu atentezi la loțiunea solară.
Dacă ignorăm acest mic inconvenient, R4 Plein Sud este deosebit și se conduce la fel de bine ca orice alt R4. Mașina se mișcă bine în varianta cu 150 de cai putere pe care am condus-o, singura care poate fi comandată cu acest plafon unic. Deși puterea nu te bagă în scaun la demaraje, nu vei avea probleme să depășești, iar prin oraș SUV-ul de segment B este îndeajuns de mic pentru a nu fi o pacoste de manevrat pe străduțe înguste sau în parcare.

Direcția îți oferă feedback suficient, iar suspensia este destul de confortabilă, deși sunt și suprafețe unde își arată limite. Totuși, per total, această arhitectură AmpR Small este una bine pusă la punct, deși ca experiență de șofat R4 nu poate să-l depășească pe R5, care este mai jos și mai compact. Și câ tot am menționat greutatea suplimentară, ea are un efect și asupra autonomiei. Renault transmite că autonomia în ciclul WLTP mixt este de 391 de kilometri, cu circa 17 kilometri mai puțin față de varianta standard (cu bateria mare, de 52 kWh).
În testul Best Electric Car in Romania 2026, R4 E-Tech nu a impresionat în materie de consum având în vedere dimensiunile sale, dar prin Spania consumul s-a învârtit în jurul a 15,5 kwh/100 km în condiții de drumuri urbane și extraurbane. Evident, poziția plafonului textil îți afectează autonomia, mașina fiind mai puțin eficientă cu plafonul deschis, care face ca rezistența la înaintare să crească. Renault transmite că, dacă sari de 130 km/h, vei consuma cu 10% mai mult cu acoperișul deschis, dar nu vei sesiza nicio diferență la viteze de oraș, adică până pe la 50 km/h.

Fișa tehnică mai spune și că performanțele sunt neschimbate. Cu 150 de cai putere, vei avea nevoie de 8,2 secunde pentru a atinge 100 km/h cu start de pe loc, în timp ce viteza de top este limitată la 150 km/h. Noi ceea ce putem certifica este că mașina ajunge ușor pe la 130-140 km/h, iar accelerația este progresivă, aproape ca de mașină termică, iar pedalele au un feel pozitiv și sunt ușor modulabile. În plus, ai acel buton „My Safety Perso”, ca pe orice Renault, care-ți permite să te reîntorci la setările tale personalizate cu privire la avertizările sonore pe care vrei să le auzi în timpul mersului, fără să fie nevoie să debifezi avertizări din meniurile ADAS la fiecare urcare în mașină.
Cât costă Renault 4 E-Tech Plein Sud

Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu. Chiar dacă nu am scris acest material din prima secundă după ce ne-am întors din plimbarea cu R4 prin Sitges, încă nu avem prețurile pentru varianta Plein Sud în România. Totuși, știm că, în Franța, acoperișul textil este o opțională de 1.800 de euro, dar care este disponibilă doar pe echipările superioare Techno+ și Iconic+.
La noi, avem doar Techno și Iconic, ambele doar cu bateria mare (așa-numită Comfort Range) și motorul cu 150 de căluți. Ca idee, un R4 normal în echiparea Techno începe de la 33.450 de euro, iar Iconic urcă prețul la 35.500 de euro. Pune cei 1.800 de euro și ajungi la 37.300 de euro (TVA inclus, fără reducerea Rabla). Este greu de spus dacă merită, deoarece această mașină reprezintă mai degrabă o alegere emoțională făcută de cineva care are, deja, o mașină de zi cu zi. Nu că nu ai putea merge cu R4 Plein Sud zilnic, cei de la Renault oferindu-ne toate asigurările că și-au făcut temele și că nu va intra apa în ea nici în timpul episoadelor musonice din București, dar sunt și alți factori limitatori care fac din R4 o „a doua mașină” într-o familie.

Dacă ne uităm la rivalul Fiat 500e Cabriolet, acesta începe de la 27.962 de euro în echiparea de bază Red, cu motorul și bateria mici (95 de cai putere și doar 190 de kilometri autonomie). Dacă alegi varianta Elektromos, cu 118 cai putere și autonomie de 311 kilometri WLTP mixt, atunci prețul sare la 32.030 euro, iar orice calcul posibil îi face cu ochiul lui R4 Plein Sud. Evident, MG Cyberster este din cu totul altă zonă de preț și nu poate fi comparat. Oricât de înghesuit ar fi R4 în spate și în portbagaj, ai totuși patru uși, patru locuri și un volum oficial (cam ambițios, am spune) de 420 de litri cu bancheta ridicată.
Pe echipările superioare, R4 are un interior care-ți ia ochii cu niște materiale mult peste nivelul segmentului, cel puțin în zonele pe care le vei atinge zilnic. Scaunele îmbină textilul cu pielea, ai multe zone cu cusături contrastante, inclusiv pe bord, practic e același tratament premium pe care Renault l-a adus pe EV-urile sale mass-market începând cu R5. Nu are cum să nu te atragă, deoarece tot habitaclul arată bine, iar consola centrală îndreptată spre șofer cu cele două ecrane cu rezoluție bună (7 inchi pentru instrumentarul de bord și 10,1 inchi pentru ecranul principal de infotainment) este intuitivă.

Partea proastă? Cum am spus, cu o lungime de doar 4,14 metri, R4 rămâne o mașină cam aglomerată înăuntru, dar am văzut familii care se descurcă și cu un R5, deci dacă vrei, se poate. În plus, pe partea de infotainment, OpenR Link are Google built-in și peste 100 de aplicații, deși noi tot în Android Auto ne-am fi dorit să ne înfigem, măcar de dragul muzicii. Sub gurile de ventilație ai setul de butoane fizice preluat pe diverse Renault-uri (și nu numai), iar poziția la volan este bună, scaunele din față fiind comode.
Dacă este să tragem linie, trebuie să ne amintim de critica noastră principală pe care i-am adus-o lui R4 și anume că este scump și că nu mai este în „rând cu lumea” la capitolul autonomie și viteză de încărcare. Asta se aplică și la Plein Sud, care încarcă tot cu 11 kW (AC) sau până la 100 kW (DC), ceea ce se traduce printr-un timp de încărcare de la 15% la 80% de 30 de minute sau 4 ore și 30 de minute la o priză de apartament. Aceste cifre nu sunt de invidiat, cum nu este nici autonomia, iar SUV-ul acesta are totuși peste 1,6 tone, deci consumul poate crește ușor.

Prețul de peste 35.000 euro pentru versiunea de top rămâne piperat, însă, dacă vorbim doar de Plein Sud, pare că merită, iar asta pentru că achiziționezi o mașină care are trăsăturile unui „future classic”. Câte alte SUV-uri compacte electrice convertible crezi că vor mai fi lansate pe piață în următorii ani? Noi credem că degetele de la o mână ar putea fi mai mult decât suficiente. Și, în plus, distracția dintr-o decapotabilă, car și una mai „restricționată” este greu de expus în vorbe dacă n-ai trăit-o și nu prea sunt prea multe decapotabile la fel de practice ca acesta.