Alianta va include achizitii si dezvoltarea comuna de vehicule, in incercarea de revitalizare a operatiunilor din Europa, se arata intr-un comunicat comun preluat de Reuters.

Parteneriatul prevede restructurarea GM si Peugeot, prin inchiderea de fabrici si reducerea locurilor de munca, a declarat o sursa apropiata situatiei.

Cele doua parti lucreaza inca la detaliile aliantei, pe care nu le vor dezvalui timp de mai multe saptamani, sau chiar luni, din cauza sensibilitatilor politice din Franta, a aratat sursa.

"Economiile generate de aceasta alianta, pe langa planurile independente ale GM, pozitioneaza grupul pentru o profitabilitate sustenabila in Europa", a afirmat directorul general al producatorului auto american, Dan Akerson.

Alianta se va concentra pe automobilele de clasa mica si medie si pe modelele crossover.
Companiile au precizat ca economiile rezultate in urma acordului vor fi limitate in primii doi ani, dar vor ajunge in cinci ani la 2 miliarde de dolari pe an.

Citeste si:

Acordul intre Peugeot si GM, companii care sunt afectate in Europa de vanzari scazute si supraproductie, a fost primit cu scepticism de analisti.

"PSA are nevoie de GM, dar GM nu are nevoie de PSA. Nu imi dau seama cum poate acest acord sa ajute GM in Europa", a declarat Matthew Stover, analist la compania Guggenheim Securities in New York.

Ambii producatori auto au in Europa un exces de productie de circa 25%, a spus Stover, adaugand ca planul risca "sa creeze probleme complexe intr-o perioada in care GM este intr-un moment delicat al restructurarii".

Ca si Peugeot, divizia din Europa a GM, Opel, incearca sa opreasca pierderile din Europa, provocate de vanzarile reduse si de concurenta acerba a preturilor.

Operatiunile europene ale GM au generat anul trecut pierderi de 747 milioane de dolari, in timp ce divizia auto a Peugeot a consemnat in al doilea semestru pierderi de 497 milioane euro. Pe ansamblul anului trecut, profitul net al Peugeot a scazut cu 48%, la 588 milioane de euro.