Porsche 911 Turbo are un pret de 117.000 de euro (fara taxe) si va concura in principal cu Ferrari 430, Lamborghini Gallardo si Aston Martin Vanquish, a declarat directorul pentru marca Porsche in cadrul importatorului, Catalin Iovanescu, citat de Rompres.

Porsche Romania estimeaza sa comercializeze in acest an 6-7 masini Porsche 911 Turbo si un volum total de vanzari de 90 de unitati, pe primul loc la livrari fiind automobilul de teren Porsche Cayenne. Noul Porsche 911 Turbo are un motor de 3,6 litri si 480 CP, iar viteza maxima este de 310 km/h, garantata de producator, insa practic se ajunge la 330 km/h.

Anul trecut, in Romania au fost comercializate 88 de automobile Porsche, in crestere cu 31 % fata de 2004, cel mai bine vandut model fiind Cayenne, care a fost preferat de 67 de romani. De asemenea, au fost vandute 18 Porsche Carrera si trei unitati Porsche Boxster.

Vanzarile de automobile Volkswagen, Audi, Porsche, Skoda si Seat ale companiei Porsche Romania au crescut in anul 2005 cu 84,3 %, cifrandu-se la 32.450 unitati, comparativ cu 17.610 masini vandute in anul 2004.