Grupul italian Fiat pregateste investitii de 9 miliarde euro in urmatorii trei ani in principal pentru dezvoltarea de noi modele premium, cu scopul de a reveni pe profit in Europa dupa mai multi ani de pierderi si de a revigora activitatea la fabricile din Italia, transmite Bloomberg.

Pe langa consolidarea marcilor Maserati si Alfa Romeo cu noi modele "Made in Italy", grupul va reorienta marca Fiat pe variante ale automobilelor 500 si Panda, renuntand la modele care au avut succes in trecut, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situatiei, scrie Mediafax.

"Reprezinta o decizie curajoasa, istorica, prin care se va renunta la radacini. Continuarea cu modelele cool 500 si Alfa Romeo, care au o marja ridicata de profit, este singura strategie care poate asigura ca productia auto din Italia va continua", comenteaza pentru Bloomberg Roberto Verganti, profesor de management la universitatea Politehnica din Milano.

Livrarile Fiat in Europa au fost anul trecut cu 47% sub nivelul din 2009, potrivit datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Cota de piata a grupului in Europa a coborat la 6,2% in acest an, fata de 9,3% in 2009.

Fiat a inregistrat in ultimii trei ani pierderi operationale de aproape 2 miliarde euro in Europa, din care 304 milioane euro in primele noua luni ale acestui an.

Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, vrea sa aduca grupul pe profit in Europa dupa mai multi ani de pierderi, pe fondul crizei financiare si stagnarii economiei. Compania a anuntat anterior ca intentioneaza sa dezvolte, pana in anul 2016, aproximativ 20 de noi modele destinate Europei.

Astfel, compania vrea sa focuseze productia din Italia pe modele de lux, potrivit surselor citate. Fiat este de asemenea cel mai mare actionar al Chrysler si vizeaza preluarea integrala a grupului american.

Anul viitor vor fi lansate noi modele Fiat 500 si Jeep, precum si o varianta decapotabila a automobilului sport Alfa Romeo 4C. Toate aceste modele vor fi produse in Italia. Noul sedan Alfa Romeo Giulia, destinat in principal pietelor din afara Europei, va fi produs de asemenea in Italia.
Fiat Punto va fi inlocuit de o versiune cu cinci usi a modelului 500, care va fi produsa in Polonia pentru a limita costurile si a maximiza marjele de profit, au continuat sursele citate. Salariile angajatilor din sectorul auto sunt de aproximativ patru ori mai mici in Polonia decat in Italia, potrivit organizatiei germane VDA.

Contactati de Bloomberg, reprezentantii Fiat au refuzat sa comenteze asupra strategiei companiei.

Actiunile Fiat au deschis luni pe bursa de la Milano in urcare cu 1%, la 5,49 euro, afisand un avans de 44% de la inceputul acestui an. Grupul italian are o valoare de piata de 6,84 miliarde euro.

Declinul Fiat odata cu restrangerea pietei auto europene se vede cel ma bine la fabrica Mirafiori, cea mai mare a grupului, situata in apropierea sediului companiei din Torino. Uzina reprezinta un simbol al industrializarii Italiei dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si a avut pana la 50.000 de angajati in perioada de apugeo, in anii '70, cand producea peste 600.000 de automobile pe an. In prezent fabrica are doar 5.500 de angajati, care lucreaza numai cateva zile pe luna, parcaea uzinei fiind de obicei pustie. In primele 10 luni din 2013, fabrica de la Mirafiori a produs mai putin de 20.000 de masini, potrivit datelor sindicatului Fim Cisl.

In acest an, Fiat a trimis in somaj tehnic o mare parte din cei 30.700 de angajati de la uzinele din Italia, majoritatea neavand de lucru timp de cel putin 5 luni, potrivit sindicatului.

Noua strategie a Fiat, asa cum a fost descrisa de sursele citate de Bloomberg, aminteste de ascensiunea producatorilor auto germani. Mercedes, BMW si Volkswagen, care detine si marcile Audi si Porsche, s-au afirmat prin modele premium, cu preturi mari, produse pe plan local pentru export, pentru a acoperi salariile ridicate din Germania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri