Ford Motor Corp., al treilea producator de automobile din SUA, a dat ieri publicitatii rezultatele sale financiare aferente celui de al treilea trimestru din 2006, acestea reprezentand un nou bilant negativ. Ford a inregistrat inainte de achitarea taxelor pierderi nete de 5,8 miliarde de dolari, ori 3,08 dolari pe actiune. In plus, compania americana a afirmat ca isi va recalcula toate bilanturile financiare incepand cu 2001, anul 2002 fiind singurul care ar putea sa fie mai productiv decat cel raportat initial.

Ford a pierdut in perioada similara din 2005 'numai' 284 milioane de dolari, pierderea din acest an fiind cauzata si de compensatiile oferite muncitorilor disponibilizati. Pierderea operationala inregistrata de constructorul american a fost de 1,2 milioane de dolari.

Cu toate acestea, compania spera sa afiseze rezultate mai bune la finalul anului, in ciuda celor noua miliarde de dolari estimati initial ca pierdere totala in 2005. “Aceste rezultate sunt total inacceptabile”, a declarat Alan Mulally, CEO la Ford. Acesta a adaugat ca Ford se va adapta rapid realitatilor din piata, oferind publicului masini mai compacte si cu un consum de combustibil mai mic.

Cea mai mare pondere in pierderile companiei s-a inregistrat la divizia nord-americana, care a afisat o pierdere de doua miliarde de dolari, comparativ cu 1,2 miliarde de dolari. Unele divizii, precum cea din America de Sud sau producatorul Mazda – proprietate a Ford, au inregistrat profituri in perioada analizata. Cea mai profitabila divizie a Ford este reprezentata de cea de servicii financiare, care ofera finantare clientilor care doresc sa achizitioneze un automobil al producatorului, aceasta raportand un profit de 448 milioane de dolari, comparativ cu 1,1 miliarde in urma cu un an.

Citeste si:

Responsabilii financiari ai companiei estimasera ca in acest an al doilea constructor auto american ar putea inregistra pierderi totale de pana la noua miliarde dolari, suma ce include si costurile masivului plan de restructurare a activitatilor. Ford si-a anuntat intentia de a elimina 30.000 de locuri de munca si a inchide 14 facilitati de productie din America de Nord, pana in anul 2012.

Ford Motor Corp a facut oferte retragere voluntara din companie celor 76.000 de muncitori care sunt inscrisi in Sindicatul Muncitorilor din Industria Auto. Angajatii care vor accepta aceste oferte vor primi plati compensatorii cuprinse intre 35.000 si 140.000 de dolari, in functie de vechimea si postul ocupat in cadrul companiei. Pana la 1 septembrie, doar 6.500 renuntasera la locul de munca in schimbul platilor compensatorii.

Ford a inregistrat in prima jumatate a acestui an pierderi de 1,4 miliarde dolari, Alan Mulally fiind adus la carma companiei pentru a imbunatati rezultatele financiare. Desi la un moment dat a aparut posibilitatea ca Ford sa se alieze cu grupul Renault-Nissan, aceasta posibilitate nu a fost luata in calcul, intre cele doua companii nefiind incepute nici macar discutiile preliminare.

Ford a scos la vanzarea marca sa britanica Aston Martin si a precizat ca este probabila si vanzarea unui pachet din Ford Credit. Prezentarea rezultatelor trimestriale a dus la scaderea cotatiilor Ford la Bursa de la New York cu doi centi pana la 8,01 dolari pe actiune.