Peter Malanik, cel care conduce din februarie anul trecut afacerile companiei austriece de executive search Neumann Partners, sustine ca in urmatorii ani scena le va apartine femeilor aflate in pozitii de conducere in companii, rolul lor in luarea deciziilor urmand sa creasca.

Cu o experienta de 27 de ani in cadrul companiei aeriene Austrian Airlines, ultima pozitie ocupata fiind cea de CEO, Peter Malanik vorbeste cu entuziasm despre tendinta actuala de a numi femei in pozitii de conducere in companii, nu pentru ca este “la moda”, ci pentru ca exista o necesitate.

“Femeile reprezinta jumatatea de creier de pe aceasta planeta. Pentru prea mult timp ne-am folosit doar de o jumatate a creierului si am ignorat-o pe cealalta. Avem nevoie de mai multi oameni inteligenti”, considera Malanik.

Potrivit unui studiu realizat de compania Mercer, la nivelul anului 2012 femeile ocupau mai putin de o treime de functiile de conducere la nivel european. La nivel mondial, Arabia Saudita nu are nicio femeie in functii de conducere. In Europa Centrala si de Est ponderea femeilor este de 44% in Lituania, urmata de Bulgaria (43%), Federatia Rusa (40%), Estonia si Kazahstan (fiecare cu 37%), Serbia (36%), Ucraina (35%), Romania (34%), Ungaria (33%), Polonia (30%), Slovacia (30%) si Cehia (27%).

In vestul Europei, tarile cu cea mai mare pondere a femeilor in pozitii de conducere sunt Grecia si Irlanda (cu 33%), urmate de Suedia (30%) si Belgia (29%).

Nivelul bun de reprezentativitate al femeilor in functii de conducere in randul tarilor din Europa Centrala si de Est spre deosebire de cifrele din statele din vestul Europei este justificat de CEO-ul Neumann Partners prin faptul ca state precum Germania, Austria si Olanda s-au bucurat in trecut de prosperitate economica, in cadrul unei familii fiind suficient un singur venit, sustinut de regula de un barbat. In schimb, femeile aveau grija de gospodarie si de copii.

“Un lucru surprinzator pentru societatile occidentale, mai conservative, este faptul ca romancele in pozitii de conducere sunt foarte populare. Ponderea femeilor in pozitii de conducere in Romania este buna, insa a trece peste acest procent va fi o miscare dificila. Daca acest lucru se va materializa in curand ramane de vazut. Nu toate femeile au aceeasi idee despre dezvoltarea lor in cariera”, sustine Peter Malanik.
Acesta considera ca femeile sunt uneori mai atente la ceea ce fac, spre deosebire de barbati care isi asuma decizii mai indraznete. Spre exemplu, atunci cand un barbat este intrebat daca doreste sa faca parte din consiliul de supraveghere al unei companii despre care nu cunoaste detalii va raspunde imediat afirmativ, in timp ce o femeie va solicita mai multe detalii (ex. situatie financiara a companiei, arie de activitate) pana va lua o decizie.

Cu toate acestea, exista domenii de activitate unde prezenta femeilor in pozitii de top management este destul de redusa, in aceasta categorie intrand aviatia, metalurgie, industria extractiva.

“Incercam pe vremea in care eram CEO al Austrian Airlines sa convingem femeile sa aplice pentru un job de copilot, insa era o misiune imposibila. Am incercat diferite metode, de la campanii de informare la proiecte in scoli unde promovam avantajele unei astfel de meserii. Este un job potrivit pentru femeile care au familii, este foarte bine platit, poti beneficia de suficient timp liber. Cu toate acestea, doar 5% dintre aplicanti erau femei”, povesteste Malanik.

Compania Neumann Partners, din care face parte Neumann Partners Romania, a fost infiintata in anul 1971 si este specializata in executive search. Cu sediul central in Viena, compania are in prezent peste 150 de angajati in 20 de tari si afaceri de circa 12 mil. euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri