Propunerea legislativa pentru modificarea Legii educatiei nationale nr.1/2011 este semnata de senatorul PSD Ovidiu Dontu si a fost depusa la Camera Deputatilor, in calitate de prima Camera sesizata, la inceputul saptamanii.

Potrivit proiectului, directorilor si directorilor adjuncti din invatamantul preuniversitar nu li se vor mai aplica prevederile articolului 257 din Legea educatiei nationale, care prevede ca ”functia de director si director adjunct se ocupa prin concurs public, de catre cadrele didactice titulare, membre ale corpului national de experti in management.

In cazul directorilor din invatamantul preuniversitar, functiile se ocupa in urma alegerilor, prin votul membrilor corpului profesoral al respectivei unitati de invatamant pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit. Alegerile se organizeaza de catre unitatea de invatamant preuniversitar, prin inspectoratul scolar.

Propunerea legislativa prevede ca inspectoratul scolar numeste comisia pentru organizarea si desfasurarea alegerilor, care este formata din 7-9 membri, din care cel putin un reprezentant al inspectoratului scolar judetean sau Municipiului Bucuresti, cinci cadre didactice din respectiva unitate de invatamant precum si reprezentanti ai autoritatilor publice locale, propusi de Consiliul de Administratie al scolii.

La alegerile pentru functiile de director si director adjunct din invatamintul preuniversitar participa, de drept, reprezentanti ai organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate si un reprezentant al parintilor, cu statut de observatori.

Membrii comisiei de desfasurare a alegerilor sunt alesi din randul cadrelor didactice care nu candideaza pentru aceste functii si trebuie sa dea o declaratie pe proprie raspundere ca nu sunt rude pana la gradul IV cu cei care candideaza.

Propunerea legislativa mai aduce o modificare, anume ca auditul care se efectueaza, in momentul in care se propune eliberarea din functie a directorului sau a directorului adjunct, sa ”confirme existenta motivelor pe baza carora Consiliul de Administratie al unitatii de invatamant urmeaza sa voteze aceasta eliberare din functie.

Citeste si:

Initiatorul afirma ca alegerea directorului din randul profesorilor din unitatea de invatamant ”reprezinta un proiect viabil pentru managerierea respectivei scoli”. In plus, spune senatorul PSD Ovidiu Dontu, nelimitarea numarului de mandate asigura posibilitatea ramanerii pe posturi a unor manageri care au avut rezultate bune.

Dontu spune ca a decis sa depuna initiativa legislativa in urma discutiilor care au existat in mass-media, referitoare la ocuparea posturilor de directori din invatamintul preuniversitar si mentineaza sa acest proiect a mai fost in dezbatere parlamentara si care a fost respins de ambele Camere ale Parlamentului.

”Consider ca este binevenita o schimbare a acestei modalitati de ocupare a functiilor, cu atat mai mult cu cat aceasta este o metoda de alegerie a rectorilor universitatilor”, spune Dontu in expunerea de motive, adaugand ca a preluat toate observatiile Consiliului Legislativ, Consiliului Economic si Social si rapoartele comisiilor de fond.

Initiativa lui Ovidiu Dontu vine in contextul unui scandal legat de modificarea legii educatiei nationale, in Parlament, in privinta alegerii directorilor si a directorilor adjunci din invatamintul preuniversitar.

PNL a cerut in plenul Senatului inlocuirea social-democratei Ecaterinei Andronescu din comisia de invatamant in urma unui scandalul legat de un amendament aparut la o initiativa legislativa, care prevede ca se amana concursul pentru posturile de directori in scoli, anuntat de Ministerul Sanatatii pentru aceasta toamna

Raportul Comisiei de Invatamant apare semnat de catre presedintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD) si de catre secretarul Dumitru Oprea (PNL). Insa acesta din urma reclama faptul ca semnatura care a aparut pe raport nu ii apartine.

Proiectul de lege incriminat se afla blocat la comisia de invatamant din Senat, dupa ce, initial, aparuse pe ordinea de zi a sedintei de plen, dar in Biroul Permanent s-a decis retrimiterea lui la comisia de specialitate

Sursa foto: Cherries/Shutterstock