Programele de pregatire dedicate angajatilor IKEA sunt derulate pentru toti lucratorii din cadrul companiei, indiferent de pozitia ierarhica pe care o ocupa acestia. Dincolo de scopul sau de a da informatii privind cultura organizationala si de a obtine rezultate concrete, contorizate in gradul de satisfactie al clientilor, trainingurile derulate de marele retailer inseamna o investitie masiva anuala, de peste jumatate de milion de euro.

“Majoritatea programelor de training sunt organizate intern, atat in Romania, cat si peste hotare si, sub o forma sau alta, toti angajatii beneficiaza de ele. Intregul program de dobandire a cunostintelor, abilitatatilor este structurat in doua directii principale. Prima se refera la dobandirea cunostintelor, a informatiilor, fie ele generale - despre conceptul IKEA - sau specifice fiecarei pozitii sau departament, iar cea de-a doua este una preponderent practica, aceasta presupunand implementarea cunostintelor dobandite si exersarea job-ului in sine”, a declarat, pentru Wall-Street, Oliver Lorincz (foto), manager al departamentului de resurse umane in cadrul IKEA Romania.

Strategia de resurse umane a retailerului se bazeaza, in special, pe tineri, pentru care a creat un sistem de part-time (jumatate de norma), flexibil, ce se poate mula in functie de nevoile angajatului. “In perioada sesiunilor, au loc anumite fluctuatii de personal, care s-au ridicat la 25% anul trecut”, a declarat, intr-un interviu acordat Wall-Street, Cornel Oprisan, retail managerul companiei.

Citeste si:

Anul acesta, oficialii companiei spera sa reduca nivelul fluctuatiilor de personal, odata cu stabilizarea afacerilor, trainingurile fiind si o cale de a avansa rapid in ierarhie. “In lumea IKEA, fiecare magazin este independent, iar cea mai importanta persoana este seful de magazin”, crede Oprisan, care nu se considera un manager, ci mai degraba un coach (preparator).

Magazinul IKEA din Bucuresti, in care suedezii au investit peste 25 milioane euro, are o suprafata de 26.000 metri patrati si ofera spre vanzare 7.000 de articole de mobilier si accesorii pentru casa.