Evolutia a fost determinata printre altele de reducerea unor linii neprofitabile sau cu slaba productivitate, scaderea consumului de motorina si diminuarea cheltuielilor cu personalul prin scaderea numarului de angajati, de la 14.028 in 2012 la 13.891, fara concedieri colective, arata compania, intr-un comunicat, scrie Mediafax.

De asemenea, pozitia financiara a companiei in relatia cu tertii s-a imbunatatit prin reducerea liniilor de credit cu 30,5 milioane lei fata de inceputul anului.

CFR Calatori are ca obiectiv prioritar continuarea reducerii pierderilor si urmareste, totodata, implementarea unei strategii pentru atragerea de fonduri europene, o premiera pentru companie.

Citeste si:

"Situatia financiara a companiei este afectata de pierderile si datoriile acumulate istoric, a dependentei de subventia insuficienta precum si de plata cu intarziere de catre actionarul unic a facilitatilor acordate diverselor categorii sociale", mentioneaza CFR Calatori in comunicat.

Compania mai arata ca a lansat un program de adaptare a tarifelor la nevoile de transport in functie de sezon, naveta, zone turistice sau de interes local, si ca va continua acest program in a doua jumatate a anului, urmarind simplificarea ofertelor.