Afacerea cu globuri a familiei Turcu a inceput in anul 1994 si a crescut anual, estimarile pentru acest an oprindu-se in jurul unei cifre de afaceri de circa 800.000 de euro. In mica fabrica din Cluj-Napoca lucreaza in prezent 34 de angajati, care, timp de opt ore in fiecare zi, topesc si prelucreaza sticla, pe care ulterior maini iscusite picteaza globuri cu motive de iarna, de care se vor bucura in cele din urma clienti din intreaga lume.

Se lucreaza globuri numai din sticla. Un om poate sulfa intre 20 si 700 de bucati in functie de marimea globului, un altul poate arginta intre 50 si 1.000 de bucati si altcineva poate colora intre 50 si 1.500 de globuri. In medie, un angajat picteaza intre 6 si 150 de globuri, iar cel care finiseaza, adica aplica un capacel, poate ajunge intr-o zi la pana la 3.000 de globuri. Pe scurt, pana la finalizare un glob trece prin mainile a cel putin 4-5 oameni. Sticla este prelucrata la temperaturi inalte, de circa 600-700 grade Celsius, globurile sunt suflate cu gura si argintate ca pe vremuri cu argint, respectiv sunt pictate manual.

“Noi suntem tot timpul in perioada de Craciun. Doar piata romaneasca ne dezamageste an de an ca-si aduce aminte de noi abia in noiembrie cand toata lumea e foarte mirata ca nu-si poate comanda anume globuri cu anume modele. Le propun sa le iau comanda pe loc la tot ce vor pentru anul urmator. Se uita mirati, pleaca fara sa faca comanda si revin in urmatorul noiembrie cand din nou e prea tarziu. Asta e. De aceea pare totul ”forfota”, dar nu e asa pentru cei care-si fac vara sanie”, explica Mihaela Turcu, unul din fondatorii ProdGlob Clasic Glass.

Pe piata locala sunt cerute in continuare globurile cu scene de iarna si personaje traditionale. La export sunt populare cele cu grafice.

“Peste tot in lume este Craciun in diverse interpretari, dar tot americanii sunt cei mai tari. Noi exportam cam 80% din productie, poate ceva mai putin acum. Nu pentru ca a scazut cererea, ci pentru ca a crescut desfacerea pe piata autohtona. Si, credeti-ma, Romania este o piata de luat in considerare. In anii 2000 exportam cam 95% tocmai din lipsa acestei piete”, mai spune Mihaela Turcu.

Citeste si:

Cea mai buna perioada pentru afacerea ProdGlob Classic Glass a fost reprezentata, valoric vorbind, de anii 1997-1998 cand compania exporta masiv in Marea Britanie, iar cursul de schimb era aproape 6 lei pentru o lira sterlina.

“Dezvoltarea la noi inseamna oameni cu maini iscusite si cum nu prea mai sunt speram doar sa rezistam pe piata, asta daca nu se schimba iar fiscalitatea, sa pastram clientii externi pe care-i avem si sa fim fericiti din nou de Craciun”, schiteaza Mihaela Turcu, in cateva cuvinte, planurile pentru anul viitor.

In Romania, in afara de fabrica de la Cluj, globuri de Craciun se mai fabrica la Sibiu sau la Curtea de Arges.

Mai mult de jumatate dintre romani nu vor cumpara nici in acest an brad natural de Craciun. Ei spun ca vor impodobi bradul artificial si pentru Craciunul din acest an. Mai mult decat atat, 7,4% dintre persoanele intervievate afirma ca nu intentioneaza sa impodobeasca un brad in 2014, potrivit unui studiu realizat de Mednet Marketing Research Center. In privinta, achizitiilor de produse nealimentare, specifice Craciunului (ornamente, cosmetice, incaltaminte sau imbracaminte) suma medie alocata a scazut anul acesta usor de la 498,63 lei la 467,64 lei.

Mai mult de jumatate din romani impodobesc un brad artificial

Mai mult de jumatate din romani impodobesc un brad artificial

Sursa foto: Nicu Cherciu