"In 2014, Chevron Romania a finalizat activitatile de explorare a concesiunii Barlad, precum si un studiu geofizic 2-D realizat in doua dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron Romania confirma intentia de a renunta la planurile sale pentru aceste concesiuni in 2015", au declarat reprezentantii companiei, potrivit Mediafax.

Ei au adaugat ca este o decizie de afaceri luata in urma evaluarilor proiectului din Romania, care nu poate concura in acest moment intr-un mod favorabil cu alte oportunitati de investitie din portofoliul global al Chevron. "Rezultatele lucrarilor din Romania vor fi predate ANRM si vor ramane in custodia statului. Confidentialitatea informatiilor de acest gen este mentinuta in conformitate cu legislatia din Romania", au adaugat reprezentantii Chevron.

Chevron a finalizat in iulie 2014 activitatile de explorare la prima sonda din Romania, in localitatea Silistea-Pungesti, judetul Vaslui, dupa doua luni de foraj la adancimi de 3.000 de metri. Compania americana detine alte trei acorduri de mediu in judetul Vaslui pentru explorarea gazelor de sist in localitatile Paltinis - Bacesti, Popeni - Gagesti si Puiesti. De asemenea, compania a mai obtinut anul trecut si cea de-a doua autorizatie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, in perimetrul detinut la Puiesti.

Dupa ce Chevron a obtinut, in octombrie 2013, autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, la Pungesti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.

Sursa foto: Chevron, Shutterstock