"Managerul trebuia sa asigure resursele financiare si de personal pentru indeplinirea misiunii companiei. Termenul pe care l-a dat autoritatea aeronautica este 22, din 22 nu va mai putea sa indeplineasca. Este primul punct pe care l-am primit de la CA Tarom. (...) Lipsa de responsabilitate si deficientele de management nu mi se par in regula. Sunt lucruri privind nerealizarea bugetului de venituri si cheltuieli, in loc sa aiba 8 milioane de milione pierderi, au avut 41 de milioane. Asta in conditiile in care anul trecut pretul cherosenului a scazut spectaculos. Daca nu era nici acest avantaj, aveam un dezastru", a afirmat Costescu.

El a adaugat ca si corpul de control a sesizat diverse deficiente la Tarom.
"1.500 de zile in care personalul a fost in concediu medical, este o indisciplina. Am cerut lamuriri cu pivire la pasii urmatori. Lunea viitoare, in 3 zile, se reuneste CA si se ia o decizie finala privind viitorul companiei, deciziile trebuie luate rapid", a spus Costescu.

El a spus ca activitatea Tarom se desfasoara normal.
"Poate vor fi unele intarzieri, dar nu va fi afectata siguranta zborurilor", a aratat el.

Citeste si:

Administratorii companiei se vor reuni luni pentru o decizie cu privire la situatia companiei.
Costescu spune ca acestia vor pune in balanta eventualele despagubiri pe care le-ar avea de platit companiei lui Heinzmann in cazul revocarii din functie cu pierderile inregistrate de operatorul national aerian.

Ministrul a aratat ca despagubirile s-ar ridica la zeci sau sute de mii de euro, iar pierderile la zeci de milioane de euro.
In plus, a spus ministrul, exista o clauza care permite companiei sa revoce directorul, pentru management defectuos, fara nicio urmare pentru aceasta.

Heinzmann este de trei ani in functie si este foarte usor de stabilit ce se putea face si ce nu la conducerea Tarom, a mai spus Costescu.
Heinzmann si-a inceput mandatul la Tarom pe 19 noiembrie 2012, semnand un contract pe patru ani.