Asociatia romana a producatorilor internationali de medicamente (ARPIM) sustine ca riscul de scadere a pretului ramane chiar daca noua metodologie de calcul al preturilor medicamentelor nu a fost aplicata. Afla cat dureaza descoperirea unui nou medicament si care sunt investitiile pentru cercetare.

Hotararea de guvern ar fi redus pretul medicamentelor iesite de sub patent sub minimul european. Mii de medicamente ar fi ajuns in Romania sa aiba preturi sub nivelul de sustenabilitate, prin urmare aceste medicamente ar fi disparut de pe piata.

ARPIM subliniaza ca se vand aproximativ 200 milioane de cutii de medicamente pe an cu preturi intre 0-10 lei. Astfel, pretul medicamentelor de 2-4 lei s-ar fi dublat din cauza adaosurilor comerciale.

"Mai mult decat atat, producatorul de medicamente ar fi platit o taxa clawback, un medicament de 2 lei plus taxa clawback de 7 lei, deci ajungea sa plateasca mai mult taxa clawback decat incasa el pentru medicamentul respectiv. Producatorul nu ar mai fi produs si medicamentul ar fi disparut de pe piata”, a mentionat Dan Zaharescu, director executiv ARPIM.

ARPIM sustine ca riscul disparitiei medicamentelor ramane din cauza scaderii de pret sub nivelul european. Scaderea de pret se va produce in 3 etape, in 3 ani consecutivi. "Primul an va scadea cu 10%, apoi cu inca 10% si in al treilea an va scadea cu 15%. Din punct de vedere tehnic decizia nu este functionala si pe noi ca producatori de medicamente ne afecteaza foarte tare”, a spus Dan Zaharescu.

Cat dureaza si cat costa descoperirea unui nou medicament

Catalogul national contine 5430 de medicamente, iar pentru descoperirea unui singur medicament sunt testate aproximativ 10.000 molecule cu potential efect terapeutic.

Pentru un nou medicament procesul de cercetare dureaza undeva in jurul a 10 ani, iar costurile legate de punerea pe piata a unui medicament de succes pot urca pana la un miliard de euro, a mai spus Zaharescu.

La nivel mondial sunt in jur de 30.000 de boli fara un tratament, iar producatorii de medicamente investesc 20% din cifra de afaceri pentru cercetare si dezvolate in industria pharma.

"Balanta comerciala a Romaniei este negativa in ceea ce priveste medicamentele, deci importam mult mai multe medicamente decat exportam. Piata este cam de 2,6 mld euro si este destul de stabila in ultimii 2-3 ani, din aceasta suma, 800 milioane de euro reprezinta exporturile si 1,8 miliarde de euro reprezinta importurile", a precizat directorul executiv ARPIM.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri