Rompetrol Rafinare, companie a grupului Rompetrol, a finalizat prima etapa a proiectului de modernizare a instalatiei de cocsare din cadrul rafinariei Petromidia, proiect ce presupune o investitie totala de 50 mil. dolari.
Modernizarea instalatiei de cocsare consta in achizitia licentei pentru tehnologie si realizarea documentatiei aferente ingineriei de baza, aceasta fiind realizata in parteneriat cu ConocoPhillips, unul dintre liderii sectorului petrolier international, se precizeaza intr-un comunicat de presa emis de companie.

“Valoarea estimata a proiectului este de 50 milioane de dolari, iar finalizarea acestuia, preconizata pentru anul 2012, va sustine atat cresterea randamentulului produselor de baza, cat si imbunatatirea conditiilor de mediu”, declara Cosmin Turcu, director general al Rompetrol Rafinare.

Lucrarile vor fi coordonate si realizate de Rominserv, contractorul general al grupului Rompetrol, iar partenerii americani vor acorda consultanta tehnica de specialitate pe toata durata implementarii proiectului.

Rompetrol Rafinare a inregistrat in primul trimestru o crestere cu 29% a cifrei de afaceri consolidate, de peste 800 de milioane de dolari, fata de aceeasi perioada a anului 2009, si pierderi operationale de 19,5 milioane de dolari. In ceea ce priveste evolutia cotatiilor produselor petroliere, aceastea au inregistrat cresteri de 71% pentru benzina si 46% pentru motorina in perioada analizata.

The Rompetrol Group N.V. va continua si in 2010 consolidarea si dezvoltarea activitatilor de profil din cele 12 tari in care este prezent, valoarea totala a investitiilor pentru acest an ridicandu-se la peste 240 milioane de dolari, potrivit oficialilor companiei.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri