"Asteptam motivarea Curtii. Ceea ce imi este aproape confirmat de catre Ministerul Muncii este faptul ca o sa trebuiasca sa recalculam pensiile din 2011 incoace, ceea ce este o nebunie. Sa iei din nou toate pensiile dupa ce tocmai le-am asezat, stie fiecare cat are pensie - pentru ca e vorba de acele pensii taiate de Guvernul Boc - sa te apuci sa le recalculezi de atunci incoace, mi se pare absolut o nebunie, dar daca asta e decizia, asa o sa facem, dar cum o sa se intample in practica, cate sute de mii de oameni...nu stim, pentru ca nu stim in acest moment ce a decis exact Curtea", a spus Ponta.

Dupa ce jurnalistii i-au explicat ca CC a transmis o rectificare in sensul ca dispozitiile se aplica doar pentru pensiile care intra in plata din 2013, Ponta a revenit spunand :"Doamne ajuta, ma bucur ca s-au mai gandit o data, iata ca mi-ati dat si o veste buna !".

El a afirmat ca il bucura aceasta rectificare si a multumit presei pentru buna informatie care i-a fost transmisa.
Curtea Constitutionala (CC) a constatat, marti, ca dispozitiile art. III alin.(2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstitutionale.

Joi, Curtea a precizat ca a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului III, alineatele 2 si 3 din OUG 1/2013 pentru modificarea si completarea Legii sistemului unitar de pensii, deoarece acestea incalca principiul neretroactivitatii legii civile si ca, efect al acestei decizii, dispozitiile articolului III, alineatul 1 din OUG 1/2013, referitoare la aplicarea in cursul anului 2013 a unui indice de corectie de 1,06 adus punctajului mediu anual determinat conform prevederilor articolului 95 din Legea 263/2010, se vor aplica doar persoanelor al caror drept la pensie s-a deschis dupa data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013.

Astfel, persoanelor al caror drept la pensie s-a deschis incepand din luna ianuarie 2011 si pana la 23 ianuarie 2013 li se vor aplica dispozitiile articolului 170 din Legea 263/2013, care prevede ca "pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (...) se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent si valoarea unui punct de pensie in vigoare la acea data".

Citeste si:

OUG 1/2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, fata de 732,8 lei pana atunci.

Totodata, cei care luau pensie incepand din ianuarie 2011 urmau sa beneficieze de o majorare prin aplicarea unui indice de corectie la punctajul mediu anual.

Potrivit articolului III, alineatul 1, "in anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual (...) este 1,06".

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX ca prevederile din OUG 1/2013 declarate neconstitutionale erau prevazute in Legea pensiilor, dar au fost prorogate de Guvernul Boc, astfel ca, prin ordonanta, ele au fost puse in aplicare.

Potrivit ministrului, OUG 1/2013 a pus in aplicare prevederile din Legea pensiilor nr. 263/2010 privind introducerea unui indice de corectie la pensie pentru cei nou inscrisi la pensie. Campeanu a mai explicat ca aceste prevederi nu au fost aplicate la intrarea in vigoare a Legii 263/2010, ele fiind prorogate de Guvernul Boc.