Incep prin a aminti ca in secolul trecut, veniturile statelor au crescut de la aproximativ 5-10% pana la 30-60% din PIB si continua si in prezent sa creasca. Incotro mergem urmand aceasta tendinta? Chiar si asa, majoritatea statelor sunt in imposibilitatea de a-si echilibra bugetele, rezultatul fiind o datorie publica acumulata, care este, de fapt chiar mai mare decat perceptia, pentru ca o datorie publica ar trebui sa fie comparata nu la PIB, ci numai la veniturile statului. Datoria publica + privata ar putea fi comparata cu PIB, pentru a fi corect. Cine va plati, in cele din urma, fie prin inflatie, fie prin bail-in? Cei care detin un patrimoniu, cei care au economisit... De ce ? Simplu. Pentru ca sunt singurii care au. Si pentru asta trebuie pedepsiti. Confiscarea depozitelor se numeste astazi “masura pentru asigurarea stabilitatii financiare”.

Crizele din Cipru si din Grecia, platite de cei care reusesc sa faca economii nu au fost in primul rand o problema eminamente bancara (aici “rezerva fractionara” isi are si ea rolul ei important), ci o problema de insolventa a statelor care au imprumutat fara sa poata sa mai plateasca inapoi nici macar dobanzile. Si in Romania, ceea ce auzim mereu ca agenda publica este "cum sa aducem mai multi bani la bugetul de stat" in loc de "cum sa reducem cheltuielile statului".

Acestea nu sunt semne ca suntem pe drumul cel bun si, ca urmare a acestei tendinte, putem deveni intr-o generatie sau doua o populatie exploatata, mai saraca si fara mecanism de aparare impotriva agresiunii unui stat omnipotent. Este necesar sa schimbam aceasta paradigma paguboasa, avem nevoie sa folosim statul ca organizatie pentru beneficiul cetateanului, trebuie sa ne recastigam conceptul de "stat", care a fost confiscat de politicienii etatisti intr-o maniera asa-numita "democratica" si este necesar a incuraja pe cei care sunt dispusi sa lucreze si sa-si asume riscuri.

Este necesara adaptarea formei actuale a democratiei, forma care poate fi calificata ca orice, mai putin ca "putere a poporului", asa cum ar trebui sa fie. Apare o intrebare retorica: Ce putere avem, atunci cand e impartita in milioane de unitati egale, exercitata o data la fiecare patru ani, si prin alegerea unor reprezentanti care conduc la randul lor prin alti reprezentanti, in scopul de a administra si consuma resurse produse de altii?

Mergand in continuare in directia solutiilor concrete, tinand cont de faptul ca "sistemul" este profund bolnav, cel mai eficient mod de a reforma si vindeca un sistem cancerizat este taierea finantarii. Este necesar sa gasim o modalitate de a limita veniturile statului si posibilitatile acestuia de a se imprumuta prin intermediul politicului si in numele contribuabililor sai. Este bine cunoscut faptul ca statul este cel mai prost administrator. Este economic responsabil sa punem la dispozitie mai multe resurse celui mai prost administrator ?

Pentru ca tot sunt la moda referendumurile, poate ca ar fi bine ca orice imprumut sa fie autorizat doar pe baza de referendum sau (si mai bine) numai in baza unei imputerniciri exprese a fiecarui contribuabil capabil de a rambursa cota sa de rate si care sa isi asume responsabilitatea individuala in aceasta directie. Poate ca unii vor spune "bine, dar cum sa reducem veniturile statului, avem atat de multe nevoi si resurse atat de putine, am subfinanta diferite domenii". Este o intrebare legitima.

Prin urmare, ar trebui sa fim capabili sa abordam subiectul si implicit sa discutam despre refefinirea rolului si atributiilor statului: A ma proteja pe mine de potentiala agresiune a ta asupra mea ? Sau include si protejarea mea improtriva propriei agresiuni (inclusiv financiare) impotriva mea? Eu cred ca noi, ca societate, nu ne permitem asumarea unor astfel de costuri aferente, datorita simplului fapt ca ar fi nelimitate.

Citeste si:

Avem deci nevoie a facilita o trecere catre asumarea "responsabilitatii individuale". Aici putem mentiona ca exista suficient loc pentru reforme si de imbunatatire pe domenii cum ar fi asistenta medicala, somaj, salariul minim, pensionare, suport social si asa mai departe.

Este nevoie a redefini si a reduce responsabilitatile statului si a lasa mai multe domenii spre administrare de catre zonele private, impreuna cu reduceri aferente de taxe si impozite. Ceea ce se observa in Romania, cel putin, este ca noi crestem platile obligatorii pentru serviciile de stat pe care unii dintre noi nici nu le mai folosesc, preferand sa rezolvam problemele noastre prin noi insine, pe costurile noastre suplimentare, in zona privata (invatamant, sanatate). Trebuie sa ne gandim in acelasi timp la sanctiuni politice pentru deficitele bugetare permanente care devin nesustenabile.

Este necesar sa abordam problema pierderilor financiare a intreprinderilor de stat, procedura datoriei taiate practicata astazi de guvern fara restrictii majore ar putea deveni, de exemplu, obiectul unui referendum, similar cu o Adunare Generala dintr-o societate comerciala. Trecand la concluzii, in opinia mea, astazi suntem in fata unui asa-numit "stat al bunastarii", care pretinde sa aiba grija de noi.

Astazi unii cetateni cred ca au un drept la o existenta garantata pusa la dispozitia lor prin impozitarea si redistribuirea veniturile altora. Ei cred ca restrictionarea libertatii economice si supra-reglementarea afacerilor le va oferi siguranta impotriva riscurilor vietii. Timp de cateva decenii, statul paternalist a schimbat caracterul oamenilor, cauzand dependenta si o pasivitate in crestere.

Este intr-adevar necesar sa se experimenteze o faza de comunism global si de saracie inainte de momentul in care clopotul libertatii va suna din nou, de aceasta data cu o putere de neoprit? In opinia mea, dezbaterea ideologica astazi nu mai este intre socialism, liberalism, populari, democrati si asa mai departe. Conflictul de astazi si de maine este intre mai mult sau mai putin stat prezent in vietile noastre.

Este despre a alege intre o guvernanta intr-o permanenta crestere si un spirit de pionierat. Acest lucru este cea mai importanta batalia a generatiei noastre si in aceasta sta si o buna parte din rezolvarea viitoare a problematicii datoriilor suverane. Iar scopul unor articole ca cel de fata este de a influenta rezultatul.

Trebuie sa dam la o parte bona de pe spinarea noastra.