Cea mai mare universitate de business din Europa, WU Executive Academy — programul de EMBA al Vienna University — ofera burse de pana la 35% (aprox. 12.000 Eur) pentru programul organizat in Bucuresti. Recunoscut ca fiind cel mai bun program de EMBA din Romania*, acesta se adreseaza managerilor si antreprenorilor cu experienta in management de minim 5 ani si se desfasoara in regim part time pe parcursul a 14 luni consecutive.

Tripla acreditare EQUIS, AMBA, AACSV primita de Vienna University, reprezinta unul din punctele forte ce sporesc si mai mult calitatea acestui program si plaseaza universitatea in 1% din totalul de 750 universitati si scoli de business internationale care beneficiaza de aceasta acreditare. De asemenea, WU Executive MBA este printre putinele programe unde structura cursurilor este axata in proportie de peste 80% pe studiile de caz internationale exclusive, iar tehnica de curs permite si incurajeaza interactiunea studentilor intre ei si alumni, prin organizarea de guest lectures.

Indiferent de industria in care un manager sau un antreprenor doreste sa activeze sau activeaza deja, un program Executive MBA iti deschide usile peste tot in lumea afacerilor. Acest program este extrem de versatil si valoros. De exemplu, in ultimele promotii ale noastre, peste 50% dintre cursanti au avansat in cariera sau si-au schimbat locul de munca. Astfel, lansam bursele de pana la 35% intrucat ne dorim sa facilitam accesul tuturor managerilor si antreprenorilor care vor sa absolve un program Executive MBA de calitate si constant adaptat schimbarilor din mediul de afaceri.” a declarat Adriana Georgescu Program Manager al programului Executive MBA Bucharest.
Programul de Executive MBA organizat de WU este inclus in top 50 programe EMBA la nivel mondial**, inaintea unor universitati de prestigiu precum University of Washington sau Copenhagen Business School. Ceea ce il diferentiaza, printre altele, de alte programe de Executive MBA este faptul ca ofera doua rezidentiate in Austria si USA, care ofera studentilor ocazia de a interactiona cu managerii din diverse companii aflate in tranzitie sau intr-o faza de globalizare a business-ului si de a-si extinde reteaua de contacte profesionale.

Bursele se acorda in ordinea aplicatiilor si pe baza dosarului de inscriere in program, care trebuie sa contina un set de documente in limba engleza (cerere de aplicare disponibila pe www.executiveacademy.at , curriculum vitae, 2 scrisori de recomandare, scrisoare de motivatie, copia tradusa si legalizata a diplomei de licenta, foaia matricola cu notele obtinute in timpul studiilor universitare, o fotografie digitala recenta, copie a pasaportului).

Programul de EMBA din 2017 va incepe in luna noiembrie a acestui an si se va desfasura in regim part time pana in luna ianuarie a anului 2019. Pentru mai multe informatii despre conditiile de inscriere, cei interesati sunt invitati sa acceseze www.executiveacademy.at.

Despre WU Executive Academy:
WU Executive Academy este parte a Vienna University of Economics and Business (WU), cea mai mare universitate de business din Europa, cu o traditie de peste 100 de ani in educatie manageriala. WU este printre cele 1% universitati si scoli de business din lume si una dintre cele doua universitati de afaceri din lumea vorbitoare de limba germana care indeplinesc standardele inalte ale acreditarilor AACSB, AMBA si EQUIS.

Portofoliul educational al WU Executive Academy include programe de Executive MBA, Professional MBA, Master of Laws, certificari universitare, programe corporate si diverse programe de studiu pe termen scurt, universitatea fiind unul dintre principalii furnizori de educatie manageriala in Europa Centrala si de Est. Programele si rezidentiatele sale se desfasoara in peste 15 tari de pe 4 continente.

Despre Executive MBA Bucharest
Lansat in 2006, programul Executive MBA Bucharest a fost desemnat “Cel mai bun program de Executive MBA din Romania” in anii 2008, 2010, 2014 si 2015 si se afla in top 15 al celor mai bune programe de EMBA din Europa si in top 5 al celor din tarile vorbitoare de limba germana (Germania, Austria, Elvetia). In prezent este singurul program triplu acreditat (EQUIS, AACSB si AMBA) din Romania.

***
* Conform ZF TOP MBA 2008, 2010, 2014, 2015
**Conform Top EMBA 2015 realizat de Financial Times (cel mai important top MBA la nivel mondial)

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri