Elco Brandts s-ar putea reorienta spre Polonia pentru ca guvernul acestei tari ofera facilitati importante
Romania ar putea pierde in favoarea Poloniei o investitie de aproape 23 de milioane de euro pentru care compania franceza Elco Brandts, producatoare de electrocasnice, a selectat initial drept locatie o localitate din apropierea Bucurestiului. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Mediafax ca firma discuta cu Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) despre un proiect de constructie la Dragomiresti, langa Capitala, a unei unitati de productie de masini de spalat, gama urmand sa fie ulterior extinsa cu alte produse electrocasnice. Proiectul prevede investitii de 12 milioane de euro pentru achizitia terenului si constructia fabricii, diferenta fiind alocata pentru echipamente si utilaje de productie.

"Recent a existat o schimbare de actionariat in cadrul firmei, actionarul majoritar fiind acum compania spaniola Fagor. Aceasta are deja unitati de productie in Polonia, iar Guvernul polonez le-a oferit celor de la Fagor facilitati importante pentru a face aceasta investitie in Polonia si nu in Romania", au declarat sursele citate. Presedintele ARIS, Ana-Maria Cristina, a confirmat pentru Mediafax ca decizia francezilor nu este definitiva. Ea a afirmat ca reprezentantii Agentiei vor avea, la inceputul saptamanii viitoare, o noua runda de negocieri cu reprezentantii companiei.

Potrivit surselor citate, investitorul francez a achizitionat deja terenul aferent constructiei, in momentul schimbarii actionariatului compania fiind in faza de obtinere a autorizatiilor de constructie si a recrutarii de personal. Romania a negociat cu UE, la capitolul "Concurenta", sa elimine facilitatile oferite companiilor pana in 2007, in timp ce Polonia a reusit sa obtina o perioada de gratie si sa mentina o serie de facilitati si dupa aderare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri