Anul de contingent nu corespunde anului calendaristic, ci incepe de la 1 octombrie si se termina la 30 septembrie anul urmator. Pentru anul de contingent 2008-2009, contingentul total aprobat este de 4.480 de muncitori pe luna, potrivit ANOFM.

Muncitorii romani pot lucra in Germania numai pe baza de contingent in constructii, inclusiv ramurile conexe, activitati de curatare a cladirilor si activitati ale designerilor de decoratiuni interioare.

"Societatile comerciale de profil care doresc obtinerea de contingent si detasarea lucratorilor proprii in Germania, in baza contractelor de prestari servicii, trebuie sa depuna la ANOFM - Directia EURES - Serviciul coordonarea aplicarii instrumentelor bilaterale si medierea fortei de munca in statele din afara UE si SEE, un dosar care sa contina cererea privind solicitarea de contingent necesar pentru executarea contractului, insotita de documentatia completa prevazuta de legislatia in vigoare", se arata in comunicatul ANOFM, citat de NewsIn.

Termenul de solutionare a cererii de contingent este de 30 de zile de la data depunerii documentatiei complete, iar ANOFM anunta ca nu percepe nicio taxa sau comision pentru prelucrarea dosarului.