Termenul de 2015 pentru adoptarea euro de catre Romania nu si-a epuizat potentialul, insa pe zi ce trece devine tot mai greu de atins, sustine Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. Economistii sunt de alta parere si considera ca Romania nu este pregatita pentru a adopta moneda europeana.
Schimbarea tintei de aderare la zona euro ar fi condus la amanarea reformelor din economie, iar termenul pentru adoptarea euro (1 ianuarie 2015) nu si-a epuizat inca potentialul, considera guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Termenul de 2015 nu si-a epuizat potentialul. Pe zi ce trece devine tot mai greu de atins. Schimbarea (n.r. - termenului) nu facea altceva decat sa dea apa la moara celor care veaneau sa spuna ca mai este timp. «Hai sa mai lasam si pe altii sa faca» este fraza care ne-a creat cele mai multe probleme", a declarat Isarescu.

Guvernatorul BNR a mai precizat ca termenul de 2015 pentru adoptarea euro a fost stabilit acum cativa ani, iar Guvernul nu a facut altceva decat sa decida sa nu schimbe aceasta data.

"Mentionez ca mai sunt 4 ani pana atunci. 2015, chiar daca este o tinta ambitioasa, poate sa fie un semn al continuarii reformelor si un catalizator", a adaugat Isarescu.

Guvernul a aprobat programul de convergenta al Romaniei, care va fi transmis Comisiei Europene, si a decis sa mentina obiectivul de adoptare a monedei euro in 2015, desi economistii subliniaza ca nu suntem pregatiti.

Adoptarea euro in 2015 sau chiar inainte de anul 2020 ar reprezenta o greseala, cosidera Nicolaie Alexandru Chidesciuc, economistul sef al ING Bank Romania.

Faptul ca Romania nu este pregatita sa adopte euro este dovedit (pe langa indicatorii macroeconomici care nu se incadreaza in criteriile de convergenta nominala) si prin lipsa unui studiu de impact al autoriltatilor, sustine economistul ING, adaugand ca dezbatarea serioasa privind adoptarea euro lipseste.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri