In opinia CSA, modificarea legislatiei secundare va reprezenta un element esential de sprijin pentru cresterea numarului politelor de asigurare obligatorie, emise de Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

Consiliul CSA ia in calcul modificarea legislatiei secundare, astfel incat toate societatile de asigurare vor putea incheia asigurari facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin polita obligatorie pentru locuinte, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro.

CSA are in vedere si modificarea normelor puse in aplicare prin Ordinul nr. 5/2009, in sensul de a majora comisionul platit de PAID societatilor care incheie polita de asigurare obligatorie pentru locuinte, de la 10% pana la 20% din valoarea primei de asigurare.

Cifrele centralizate de CSA arata ca, la sfarsitul lunii martie din acest an, cele mai multe locuinte din Romania erau asigurate printr-o polita facultativa, iar portofoliul gestionat de Pool intrase pe o puternica tendinta de scadere.

Citeste si:

"Societatile de asigurare autorizate sa incheie asigurari obligatorii pentru locuinte in numele PAID, care sunt si actionari ai Pool-ului, si-au asumat prin aceasta calitate si obiectivul principal stabilit de legislatia in vigoare, respectiv cuprinderea in asigurarea obligatorie a fondului locativ din Romania. Consideram ca aceste modificari, odata ce vor fi aprobate, vor implusiona actionarii PAID sa intensifice activitatea de vanzare a politei de asigurare obligatorie pentru locuinte”, a declarat presedintele CSA, Constantin Buzoianu (foto).

In acelasi context, in cursul zilei de 25 iulie 2012, membrii Consiliului CSA au organizat o intalnire cu actionarii PAID, in cadrul careia a fost anuntata aprobarea Aureliei Cristea in functia de director general si a lui Radu Mircea Popescu, pentru functia de director general adjunct.

In cadrul acestei intalniri, Aurelia Cristea a prezentat Consiliului CSA si actionarilor PAID strategia, respectiv viziunea, misiunea si obiectivele generale pe termen scurt si mediu.

Noua conducere a Pool-ului a prezentat si masurile pe care PAID le are in vedere cu privire la contracararea practicilor existente in piata, respectiv vanzarea de polite de asigurare facultativa pentru locuinte la tarife mai mici decat polita PAD, dar cu mai multe riscuri acoperite.