Peste jumatate dintre respondentii care nu au contractat un imprumut pana acum (62%) considera ca in cazul unui credit de consum, ar fi mai avantajoasa varianta cu sume mai mici dar fara a oferi garantii ipotecare.

Principalele criterii ce ar conta in decizia de contractare a unui credit sunt reprezentate de costurile cele mai mici (54,25%), beneficiile atasate creditului - bonusuri, conturi curente cu costuri 0 etc. (17,19%), lipsa garantiilor cerute de banca (13,31%), suma acordata (8,22%), rapiditatea de acordare (4,44%) si documentele putine de completat (2,58%).

Totodata, 1 din 5 romani care au in prezent un credit de consum se gandeste la refinantarea acestuia in perioada urmatoare, iar peste 30% spun ca daca ar avea nevoie urgent de o suma suplimentara de bani ar apela la aceasta varianta.

Principalele avantaje ale refinantarii unui imprumut bancar sunt costurile mai mici si accesul la dobanzi mai avantajoase decat in momentul in care a fost contractat creditul, cred aproximativ 45% din respondenti, iar cel mai important criteriu care ar conta in cazul alegerii unui credit de refinantare ar fi costul (peste 55%).

Citeste si:

„Refinantarea unui credit de consum a devenit o solutie pentru multi romani care doresc sa-si reduca efortul de rambursare la creditele deja contractate si care au nevoie si de o suma suplimentara de bani. Creditele de refinantare fara garantii ipotecare sunt principalele produse vizate, chiar daca acest lucru se traduce prin sume mai mici obtinute. Studiul comandat de noi arata ca, pentru majoritatea clientilor, perioada convenabila de returnare in cazul unei refinantari este de 3-5 ani“, a declarat Dan Grigoriu, Director Retail Banca Romaneasca.

Cei mai multi respondenti au declarat ca in cazul unei refinantari ar avea nevoie de o suma cuprinsa intre 1.000 si 10.000 lei (42,67%) peste valoarea cumulata a creditelor refinantate, 18,73% au indicat o suma intre 10.000 si 20.000 de lei, 8,97% considera ca o suma cuprinsa intre 30.000 si 40.000 lei ar fi cea potrivita, iar 7,45% declara ca ar avea nevoie de o suma mai mica de 1.000 de lei.

Dintre cei care au contractat un credit in ultimii ani, o treime l-au folosit pentru o investitie in renovarea casei sau pentru achizitia de mobilier (32,5%), in timp ce un sfert (24,98%) pentru a-si cumpara obiecte de valoare precum electronicele sau electrocasnicele.

Aproximativ 18% dintre respondentii care detin un credit l-au contractat pentru a-si acoperi cheltuielile curente. Majoritatea (93%) l-au luat de la o banca si doar 7% de la o institutie financiara nebancara, iar principalele criterii luate in calcul in alegerea creditului de consum au fost costul (32,9%), rapiditatea de acordare (22,56%), suma maxima accesibila (20,98%) si banca sau institutia finantatoare (19,94%).