Companiile de asigurari Omniasig, Asirom si BCR Asigurari de Viata sunt detinute de catre austriecii de la Vienna Insurance Group (VIG). De cealalta parte, Astra Asigurari ete detinuta indirect de catre omul de afaceri roman Dan Adamescu, aflat in prezent sub ancheta DNA pentru fapte de coruptie.

La nivel de piata, societatile de asigurari din Romania au inregistrat anul trecut o crestere absoluta semnificativa a pierderilor cu suma de 962.223.481 de lei fata de cea inregistrata in 2012 la 1,3 miliarde lei, din care Astra Asigurari a contribuit cu 54% la pierderea totala.

Din centralizarea datelor realizata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) in situatiile financiare a societatilor care au desfasurat activitate de asigurare anul trecut, s‐a constatat ca, la data de 31 decembrie 2013, inregistrau rezultate nete pozitive (profit) 17 societati, in timp ce 20 societati au inregistrat pierdere.

Citeste si:

Valoarea profitului, cumulat la nivelul intregii piete, a fost de 222 mil. lei, in crestere nominala cu 10,38% (o crestere cu 6,16%, in termeni reali) fata de nivelul inregistrat in anul 2012. Pierderea inregistrata de cele 20 societati care au declarat rezultat net negativ a fost de 1,5 mld. lei, in crestere nominala cu 188,01% (o crestere cu 176,99%, in termeni reali) fata de pierderea inregistrata in 2012.

La nivelul intregii piete de asigurari, rezultatul net al activitatii din anul 2013 a fost negativ, pierderea totala situandu‐se la 1.283.810.057 lei. In perioada 2009 – 2013, rezultatul financiar net la nivelul pietei asigurarilor a fost unul negativ. In anul 2013, s‐a constatat o crestere absoluta semnificativa a pierderilor cu suma de 962.223.481 fata de cea inregistrata in anul 2012.

Sursa foto: Shutterstock / Protection of car (concept)