Daca in anii precedenti companiile de asigurari denuntau frecvent concurenta neloiala din partea unor competitori, slaba supraveghere si neaplicarea legii, iata ca scandalurile din 2014 de pe piata asigurarilor au "zguduit" atat Astra Asigurari si Carpatica Asig cat si Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), institutia care vegheaza si supervizeaza activitatea asiguratorilor care opereaza in Romania.

Mai nou, un proiect ASF care vizeaza modificarea si completarea Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA) pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul CSA 14/2011, ar putea genera un nou val de "seism", de data aceasta in curtea intermediarilor, obisnuiti in ultimii ani cu comisioane de 20-30%, perioada in care s-a dus un razboi al preturilor pe RCA intre asiguratori, cu participarea brokerilor de asigurare.

Conform prevederilor acestuia, polita de asigurare RCA va contine in mod obligatoriu informatii despre: partile implicate in contract, perioada de valabilitate a asigurarii, limitele maxime de despagubire stabilite de asigurator, prima de asigurare, comisionul de intermediere, clasa bonus-malus si numarul de inmatriculare/inregistrare ori numarul de identificare al vehiculului, precum si statele in care acest document are valabilitate, se arata in proiect.

Comisionul de intermediere va fi mentionat pe polita de asigurare RCA, atat in valoare absoluta, cat si ca procent aplicat primei de asigurare mentionate pe polita, fiind inclus ca valoare in prima de asigurare totala. Nivelul maxim al comisionului acordat de asiguratori pentru contractarea asigurarii RCA nu va depasi 10% din valoarea primelor de asigurare incasate.

"Daca s-ar aplica aceasta prevedere, clientul nu ar mai cumpara de la broker, ci direct prin asigurator. Nu s-ar mai duce la broker daca vede pe polita comisionul trecut, considerand-ul un cost suplimentar. In acelasi timp, daca se duce direct la asigurator, pe langa faptul ca dispar brokerii din piata asigurarilor, ii limitezi clientului ocazia de a beneficia de o consultanta si propunerea incheierii si altor polite.", a spus Bogdan Andriescu, presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR).

Cum au perceput clientii toate aceste "scandaluri"

Avand in vedere dezvoltarea mai redusa a sectorului de asigurari comparativ cu alte tari din zona, Romania are una dintre cele mai scazute valori a indicatorului privind densitatea asigurarilor, din Uniunea Europeana. Evolutia densitatii asigurarilor (raportul intre valoarea in euro a primelor brute subscrise si numarul total de locuitori) in primul semestru al perioadei 2011-2014 arata ca valoarea acestui indicator din semestrul I 2014 a coborat sub valoarea celui din aceeasi perioada de referinta a anului 2011, potrivit unei analize ASF, aferenta primului semestru din acest an.

Anul PBS in semestrul I
(mil euro)
Populatie
(mil locuitori)
Densitatea
asigurarilor
(euro/loc) in
semestrul I
Sem. I 2011 962,45 20,19 47,65
Sem. I 2012 941,90 20,09 46,87
Sem. I 2013 971,02 20,02 48,50
Sem. I 2014 890,07 19,94 44,63

In ceea ce priveste gradul de penetrare al asigurarilor, Romania se afla din nou pe ultimele pozitii intre tarile din Uniunea Europeana. In plus, acest indicator s-a aflat pe un trend descendent in perioada 2011-2014, tendinta comuna mai multor tari europene, ca rezultat al contextului macroeconomic intern si al situatiei financiare internationale, noteaza ASF in raport.

Anul PBS in semestrul I
(mil lei)
PIB semestrul I
(mil lei)
Grad de penetrare a
asigurarilor in PIB (%)
Sem. I 2011 4.022,77 237.664 1,69%
Sem. I 2012 4.133,82 250.148 1,65%
Sem. I 2013 4.264,34 264.666 1,61%
Sem. I 2014 3.973,74 279.353 1,42%

Tot mai putin bani in asigurari

Primele subscrise din asigurari generale si de viata au atins 3,97 miliarde de lei in primele sase luni ale anului, in scadere cu 6,8% fata de intervalul similar din 2013, iar daunele platite de asiguratori au coborat cu 1,6%, la 2,47 miliarde de lei, potrivit ASF. La 30 iunie, 37 de societati de asigurare desfasurau activitati in domeniu. Primele 10 societati de asigurare au generat 80% din valoarea totala a primelor subscrise, atat pe segmentul asigurarilor generale, cat si de viata.

Valoarea profiturilor cumulate la nivelul intregii piete a fost de 164,91 milioane lei (in scadere cu 14% fata de perioada similara din 2013). Pierderile totalizau 219,16 milioane lei, de asemenea, in scadere cu 9,39%. La nivelul intregii piete de asigurari, rezultatul net al activitatii din primul semestru a fost negativ, pierderea totala situandu-se la 54,25 milioane de lei (fata de o pierdere de 49,96 milioane lei in perioada ianuarie-iunie 2013).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri