"Este de urmarit cum va putea fi pusa in practica aceasta liberalizare fara a ingreuna sistemul - din declaratiile ministrului Finantelor, masura se aplica numai pentru cei care fac un upgrade al locuintei curente (de la garsoniera, la doua camere). Inainte de a o implementa, autoritatile ar trebui sa ia in calcul cat mai serios capacitatea sistemului de a urmari un astfel de proces fara a pune obstacole in fata demersurilor cumparatorilor. In al doilea rand, se poate crea un precedent - poate sunt clienti care au achizitionat un apartament de doua camere la periferie printr-un credit Prima Casa, iar acum, si-ar dori sa schimbe locuinta cu o unitate similara, dar intr-o zona mai buna a orasului. Pentru aceasta categorie, de ce nu s-ar putea face aceasta modificare?", a declarat Alina Necula, directorul de marketing si vanzari al dezvoltatorului rezidential Adama Group, scrie Mediafax.

In ceea ce priveste implicatiile pe care o astfel de masura le-ar avea asupra pietei, ea spune ca vor exista clienti pe acest segment, dar, data fiind tendinta generala de crestere a numarului de tranzactii, nu crede ca aceasta categorie va ocupa o pondere extrem de ridicata per total.

In plus, ea precizeaza ca bancile au lansat programe standard de creditare care concureaza programul "Prima Casa", devenind mult mai avantajoase pentru cei care isi permit plata unui avans mai mare la inceput.

"Astfel, chiar si in ultimul an, programul guvernamental s-a adresat exclusiv celor care sub nicio forma nu si-au permis un avans mai mare de 5% si un astfel de target va avea si aceasta masura. Altfel, clientii se orienteaza spre creditarea standard. Este un lucru laudabil faptul ca Guvernul ia in calcul masuri pentru a sustine populatia sa achizitioneze o locuinta si acest avantaj suplimentar nu are de ce sa dauneze pietei. Totusi, in acest sens, ar putea sa isi indrepte atentia spre un alt aspect care ar sustine in mod clar dezvoltarile imobiliare - extinderea plafonului de TVA 5% peste limita de 385.000 lei de acum, de exemplu", a adaugat Necula.

Ministrul Finantelor Publice, Darius Valcov, a anuntat miercuri ca Guvernul va discuta la sfarsitul lunii februarie un proiect de act normativ pentru modificarea programului "Prima Casa", care sa permita, printre altele, proprietarilor de locuinte sa poata cumpara, in acest program, locuinte mai mari, daca vand proprietatea pe care o detin in prezent.

Valcov a dat ca exemplu de modificare includerea in program a persoanelor care au o locuinta, dar doresc sa cumpere una mai mare, precizand ca proprietarii de imobile vor putea lua parte la program in conditiile in care vand imobilul detinut.

"Orice lege, orice facilitate care vine in ajutorul pietei rezidentiale sunt binevenite. Prima Casa oricum are un plafon limitat, care a avut ca efect dezvoltarea de proiecte de calitate inferioara, si nu doar din punct de vedere al finisajelor, ci si din cel al structurii. Nu poti sa construiesti cu 300 de euro metrul patrat si sa vinzi cu 600 de euro metrul patrat, e clar ca ceva nu e in regula acolo. Daca va fi extins, clientii vor avea acces si la apartamente mai scumpe si mai mari, in zone mai bune, nu doar in Popesti Leordeni sau alte zone limitrofe orasului", a declarat Andreea Comsa, managing director Premier Estate Management.

Citeste si:

In opinia sa, clientii vor putea accesa un credit mai mare si astel, vor viza locuinte de calitate superioara, ceea ce va duce la cresterea calitatii dezvoltarilor.

"Deja se vede faptul ca dezvoltatorii au inceput sa construiasca in locatii mai bune, dar inca sunt presati de TVA de 5%. Daca plafonul pentru TVA de 5% s-ar extinde la 100.000 de euro (380.000 lei, in prezent, n.r.), ar fi mai multe dezvoltari de locuinte, cu efecte in economie, deoarece consumul va creste", a aratat Comsa.

Chiar daca masura este salutata de jucatorii de pe piata rezidentiala, acestia nu au asteptari prea mari in ceea ce priveste vanzarile de locuinte. "Din punct de vedere al programului Prima Casa, orice extinderea a ariei de aplicare este binevenita. Nu cred ca va genera o explozie pe piata, dar cu siguranta este foarte bine. In general upgradarii (cei care se muta de la o locuinta mai mica la una mai mare, n.r.) si cei care isi permit o locuinta mai mare pot sa acceseze un credit ipotecar in lei, iar bancile si-au adaptat oferta foarte bine. Cei care vor beneficia de aceasta masura sunt cei care vor sa se mute de la 2 la 3 camere", a spus Gabriel Voicu, director divizia New Homes in cadrul companiei Coldwell Banker Affiliates of Romania.

In ceea ce priveste influenta asupra dezvoltarilor de locuinte, acesta considera ca pentru a modifica in vreun fel abordarea investitorilor in proiecte rezidentiale masura trebuie mentinuta cel putin 6-8 luni.

"Este un lucru bun pentru ca oricum cumparatorii se indreapta in ultima perioada spre locuinte cu 3 camere, dat fiind diferenta destul de mica de pret fata de cele cu 2 camere. Dar pe de alta parte, nu stiu daca ajuta prea mult piata, pentru ca bancile au ieftinit destul de mult creditele ipotecare in lei. Cei care au o casa si o vand pentru a cumpara una mai mare pot oricum sa acceseze un credit ipotecar ieftin, dar cu avans de 15%. Masura ii va ajuta pe cei care dupa ce au vandut o casa vor sa ramana cu bani cash, avand in vedere ca pentru Prima Casa avansul este de 5%", a declarat Antoanela Comsa, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar Gran Via, implicat in constructia mai multor proiecte rezidentiale in Bucuresti.

Plafonul de garantii de stat pentru programul "Prima Casa" a fost fixat de Guvern la 2,5 miliarde lei pentru acest an, concomitent cu realocarea diferentei ramase neutilizate de anul trecut.

Pana in toamna anului trecut, Fondul National de Garantare pentru IMM a acordat aproximativ 126.200 de garantii, contracte incheiate in perioada 2009-2014, valoarea finantarilor sustinute fiind de circa 4,8 miliarde euro. In primele noua luni de anul trecut, numarul de garantii acordate in cadrul programului a fost de aproximativ 20.500, cu finantari accesate in valoare de 736 milioane euro. Ulterior, Guvernul a suplimentat cu 400,5 milioane de lei a plafonului disponibil pentru emiterea de garantii in cadrul programului, pana la 31 decembrie 2014.

Sursa foto: Casa noua/Shutterstock.com