UniCredit apreciaza ca rentabilitatea activelor bancare ROA (Return on Assets) se va situa la 0,3% in 2015, fata de un nivel negativ de 0,6% preconizat pentru anul trecut, se arata in raportul bancii "CEE Banking Study 2015". Nivelul de profitabilitate ROA este calculat pe baza profitului net anualizat al bancilor impartit la totalul activelor la valoare medie.

Directorul Directiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteza, a declarat ca bancile au inregistrat anul trecut pierderi cumulate "mult mai mari" de 2 miliarde de lei, acest nivel fiind deja depasit in luna noiembrie, iar in decembrie s-au adancit. "Pierderea la 30 noiembrie a bancilor este foarte mare pentru ca au facut provizioane, varful a fost peste 23% la rata creditelor neperformante, in noiembrie ajunsese la 14,6%, la decembrie cred ca este sub 13%", a spus Cinteza.

Cinteza: Pierderile bancilor de anul trecut au fost peste 2 MLD. lei

Cinteza: Pierderile bancilor de anul trecut au fost peste 2 MLD. lei

Potrivit estimarilor UniCredit, Romania va inregistra in acest an cea mai mare scadere din Europa Centrala si de Est a ratei imprumuturilor neperformante, de 3 puncte procentuale, cu mult peste declinul anticipat in Slovenia sau Serbia, de 1,7 puncte, respectiv 1 punct procentual. De altfel, banca italiana se asteapta la o crestere a creditelor neperformante in majoritatea tarilor din regiune, pe fondul tensiunilor dintre Rusia si Ucraina, per total, nivelul imprumuturilor neperformante fiind estimat sa urce la 13,7%, de la 12,3% anul trecut.

Ucraina va avea cea mai mare rata a imprumuturilor neperformante, de 34% (in crestere de la nivelul de 30% estimat pentru 2014), urmata de Serbia (23% vs 24%), Rusia (21% vs 18%), Bulgaria (20,7% vs 18,9%) si Ungaria (19,5% vs 20,5%), se arata in raport.

La polul opus, Turcia va inregistra cel mai mic nivel al creditelor neperformante in totalul imprumuturilor (3,2% vs 3% in 2014), urmata de Slovacia (5,3% vs 5,4%), Cehia (6,1% vs 6,3%) si Polonia (6,9% vs 7,3%).

Citeste si:

Potrivit analistilor italieni, imprumuturile din sistemul bancar romanesc vor urca in acest an cu 0,1%, dupa o scadere de 3,6% anticipata pentru 2014, in timp ce depozitele bancare vor avansa cu 3%, pastrand acelasi ritm de crestere ca in anul trecut. Rata dintre imprumuturi si depozite se va situa la 94%, fata de 96,8% in 2014, iar raportul costuri/venituri se va imbunatati de la 55,6% la 53,8%.

Romania va inregistra o crestere economica de 2,5% anul acesta, Turcia si Polonia fiind singurele tari din regiune cu un ritm al avansului mai alert, de 3,4%, respectiv 3,3%, se arata in raport. Economiile din Ucraina, Rusia, Serbia si Croatia se vor contracta in 2015, astfel ca avansul pentru intreaga regiune din Europa Centrala si de Sud-Est va fi de numai 0,2%, estimeaza analistii italieni.

Grupul italian UniCredit detine peste 8,600 de sucursale in aproape 50 de tari si are peste 148.000 de angajati. In Romania, UniCredit este prezent prin grupul UniCredit Tiriac, care include UniCredit Tiriac Bank si filialele sale UniCredit Consumer Financing IFN, UniCredit Leasing Romania, UniCredit Leasing Corporation IFN, ALLIB Leasing, Debo Leasing IFN si UniCredit Insurance Broker. Grupul italian are o cota de piata de 7,2%, fiind a cincea mare banca din Romania.

Sursa foto: Profit, Shutterstock.com