Conferinta de presa organizata de ASF, care a "coincis" cu organizarea unei alte conferinte de presa de catre sustinatorii proiectului CEETAR, a avut drept scop deturnarea atentiei presei si a opimie publice asupra necesitatii si importantei infiintarii unui corp de experti/evaluatori independenti si directionarea atentiei catre asiguratori, asiguratori care au fost nevoiti sa majoreze contributia contributia de la 1% la 2% din volumul primelor incasate pe segmentul RCA, de la 1 ianuarie 2015 ca urmare a deficitului inregistrat de FPVS in exercitiul financiar din 2014 deficit pentru echilibrarea nivelul platilor efectuate.

Astfel, ASF-ul a impuscat mai multi iepuri: a deturnat atentia presei asupra proiectului CEETAR, a justificat "oarecum" majorarea tarifului la prima RCA si mai important ASF-ul isi intareste opozitia impotriva proiectului CEETAR prin motivarea faptului ca si asa suntem nevoiti sa marim tariful, pentru ca sumele de la FPVS este "golut" dar daca se adopta si acest proiect preturile primelor RCA, vor sari in aer. Nimic mai neadevarat.

La conferinta de presa a ASF organizata pe data de 28 aprilie 2015 la ora 10,30 de ASF, Dl. Misu Negritoiu afirma: "Afacerea cu daunele morale pe RCA se apropie de "business"-ul cu retrocedari".

Daunele morale pe RCA se apropie de "business"-ul de retrocedari

Daunele morale pe RCA se apropie de "business"-ul de retrocedari

El a mai adaugat ca: "sunt situatii in care cea mai mare parte a compensatiei pentru daune morale sau deces ajunge la avocati. Ceea ce inteleg insa de la FPVS este ca acest gen de despagubiri se apropie cumva de business-ul de retrocedari. Sunt dosare pe care si noi le avem la protectia consumatorului in care o buna parte, daca nu majoritatea despagubirilor, nu au ajuns la victime, ci la intermediari. De fapt acest lucru reprezinta un factor stimulator care ne si impiedica sa luam o atitudine pentru ca noi vrem sa-i ajutam pe cei care trebuie despagubiti - victimele reale. Nu avem date ca sa-i raportam pe intermediari".

Nimic mai fals.

Daca este adevarat ca importante sume de bani din compensatie ajung la avocati acest fapt nu se datoreaza, in nici un caz, avocatilor.
Cuantumul sumelor reprezentand compensatii pentru daune morale sau deces sunt stabilite de instanta, Dle. Misu Negritoiu si nu de catre avocati asa ca, varsati-va naduful pe instante, care au "tupeul" sa acorde aceste despagubiri mari si care "saracesc" asiguratorii. Dupa stabilirea cuantumului de catre instante, reprezentand compensatii pentru daune morale sau deces este problema partilor cum isi impart "prada". In opinia mea, este imoral dar nu, ilegal. Dar aceasta "prada" a avocatilor, dupa cum sustineti, nu provine numai de la FPVS, ci si de la asiguratori.

De ce nu se plange nimeni de mila asiguratilor?

Se impune un nou sistem de calcul pentru daune morale, afirma Presedintele ASF. DA, asta cu certitudine, se impunea si se impune o asemenea reglementare legislativa dar, unii nu au urechi sa auda si ochi sa vada. Acest subiect a fost abordat de foarte multa vreme de multi specialisti, dar ?

Citeste si:

Intr-un articol "Daunele morale pe RCA: cat "costa", de fapt, viata unei persoane?", aparut pe data de 28 februarie 2013 pe wall-street.ro, mentionam: "reglementarea prin lege a unor criterii de stabilire a daunelor morale va fi benefica nu numai pentru cei vatamati din accidente rutiere ci si pentru stabilirea daunelor morale pentru orice fapta sau activitate culpabila. Lipsa unei reglementari, prin lege, a unui sistem juridic pentru solutionarea daunelor morale suferite ca urmare a vatamarii sanatatii si a integritatii corporale ori a decesului persoanelor produse din acidente de vehicule nu a facut decat sa duca la lipsa de practici unitare. Insa, aceasta practica neunitara nu este imputabila judecatorilor, intrucat judecatorii sunt la randul lor oameni si apreciaza, inevitabil, in mod subiectiv consecintele negative ale prejudiciului in acordarea de daune-morale".

In acel articol, sustineam si sustin, nu numai eu, necesitatea elaborarii unui ghid, care exista de altfel, al FPVS: "Existenta ghidului si al studiului dovedeste necesitatea si interesul societatii fata de fenomenul in discutie si, prin urmare, necesitatea interventiei legislativului in reglementarea daunelor-morale. De asemenea, existenta ghidului si a studiilor facute sunt dovezi concrete ale impactului mare al acestei chestiuni la nivelul tarii - cunoscuta ca avand o mare rata a accidentelor rutiere si, indeosebi, a faptului ca se poate ca nivelul daunelor - morale sa fie gandit a fi reglementat prin norme de drept, folosind criterii general acceptate si pertinente domeniului, conducand astfel la un sistem previzibil, echitabil si just de despagubire".

Problema este ca acest ghid, ca sa produca efecte, trebuie transpus in lege altfel, tot la latitudinea instantelor de judecata va ramane stabilirea cuantumului. In acest domeniu, ASF-ul are initiativa legislativa si nimeni nu-l opreste pentru implementarea unor asemenea masuri si modificarea legislatiei in domeniu chiar daca ar presupune si modificarea Codului Civil. Un asemenea ghid ar fi util pentru acordarea de despagubiri in caz de vatamari sau deces, a caror cauza nu sunt accidentele rutiere.

Existenta unei asemenea reglementari va fi benefica si asiguratorilor, despre a caror soarta se intereseaza mai multi decat de cea a asiguratilor. S-a tot afirmat ca, ASF-ul nu poate sa intervina prin lege in stabilirea cuantumului primei de asigurare RCA pentru ca este o piata libera. Atunci, unde este nelegalitatea? Daca se intervine in stabilirea, prin lege, a cuantumului pretului primei RCA sau ca prin L 260/2008 s-a stabilit un tarif fix? De ce in cazul politei de asigurare obligatorie PAD se poate si in cazul politei RCA, nu se poate. Inseamna ca este neconstitutionala L 260/2008?

Atunci de ce nu se infiinteaza un POOL care sa vanda si sa administreze polita RCA? Sau mai bine infiintarea unui POOL care sa vanda si sa administreze toate politele de asigurare obligatorii? De ce nu se reintroduce asigurarea obligatorie pentru calatorii din mijloacele de transport in comun, obligati de altfel prin Directiva UE? Acest aspect va face obiectul altui material.

De ce nu se doreste introducerea obligativitatii existentei unei polite RCA ca si conditie a continuitatii valabilitatii permisului de conducere? Aceasta masura ar avea ca rezultat: reducerea cu mult a numarului de auto care circula, astazi, fara asigurare RCA si a numarului de auto inmatriculate in alte state, in special Bulgaria. Aceasta masura ar duce implicit si la reducerea platilor de daune de la FPVS.

De ce nu se doreste modificarea legii, ca in caz de eveniment NEVINOVATUL de producerea accidentului sa fie despagubit de propriul lui asigurator RCA? Aceasta masura ar duce la eliminarea de pe piata a asiguratorilor "rai-platnici" de catre noi, ASIGURATII, CONSUMATORII fara de care nu pot exista ASIGURATORII si implicit, ASF-UL.

Concluzionand, cred ca sunt foarte multi care ar lauda elaborarea unui asemenea ghid si care ar veni in sprijinul tuturor partilor, inclusiv al instantelor, stricand business-ul avocatilor care nu se vor mai "infrupta", cu sprijinul instantelor, din banii FVPS si ai asiguratorilor dar, totodata, este necesara modificarea legislativa si in interesul ASIGURATILOR si este cazul ca ASF-ul sa se intrebe: ce sunt ASIGURATORII si ASF-ul fara ... ASIGURATI ?

Sursa foto: Shutterstock / Sofer implicat in accident auto