Philippe Lhotte, directorul general al bancii nu a divulgat detalii despre studiul de impact facut de specialistii BRD, dar a subliniat ca, daca trece legea, strategia bancii se va schimba. "Vom da mai putine credite imobiliare, dar vom fi prezenti pe alte segmente, vom da mai multe credite pentru IMM-uri, vom progresa pe zona de mobile banking. Orice s-ar intampla, modelul nostru de banca universala ne apara si ne permite sa realizam noi produse", afirma Lhotte, care a ocolit insa raspunsul la intrebarea referitoare la o eventuala "penalizare" a celorlalte segmente de clienti prin marje mai mari daca activitatea de creditare ipotecara va fi puternica afectata.

Sunt optimist si cred ca legea darii in plata nu va fi votata in prima versiune pentru ca bunul simt va castiga - Philippe Lhotte

De altfel, creditele imobiliare au reprezentat in 2015 principalul motor de crestere pe segmentul retail, cu un avans de 12,7% in termeni de sold net si cu 49,7% in termeni de volum de credite noi. Cumulat pe toate segmentele de business, grupul BRD a marcat o contractie a soldului creditelor, cu 0,6%. In conditiile darii in plata, principalul motor de crestere se va opri, iar cifrele privind creditarea totala ar putea fi puternic influentate.

Revenire puternica: BRD anunta pe 2015 un profit de 7 ori mai mare

Revenire puternica: BRD anunta pe 2015 un profit de 7 ori mai mare

"Ideea ca majoritatea populatiei va castiga de pe urma acestei legi este falsa, este un paradox. Legea e atat de absurda incat sper ca bunul simt va prevala, astfel incat sa se anuleze sau se redacteze una care sa aiba un impact social", a subliniat CEO-ul BRD, care a anuntat ca ar fi de acord cu o lege pentru clientii cu probleme financiare, dar bancile trebuie sa isi gandeasca singure produsele si in niciun caz o astfel de lege sa fie retroactiva.

"Darea in plata inseamna moartea programului Prima Casa"

Seful BRD SocGen a sustinut in conferinta de presa ca Prima Casa nu poate exista daca trece legea darii in plata, tinand cont ca in forma actuala a legii nu este prevazut niciun fel de garantor. Totodata, conditiile la creditele ipotecare vor fi mult mai restrictive, vor avea un avans mai mare, deoarece si riscul va creste, la fel si dobanzile, puncteaza Lhotte.

"Legea uita ca traim intr-o economie de piata, iar asta inseamna ca vor fi mai putine cereri in imobiliare, ceea ce va duce la scaderea preturilor, la mai putine constructii, care contribuie la cresterea economiei, si ca urmare vor scadea locurile de munca. Partizanii legii sunt demagogii si populistii. Studiul de impact al initiatorului unde e? Nimeni nu l-a vazut. Lumea bancherilor respinge aceasta lege", concluzioneaza seful BRD.

El crede, insa, ca exista loc pentru o altfel de lege dedicata exclusiv cazurilor sociale, pentru clientii care au o singura locuinta, in care locuiesc efectiv, in valoare maxima de 100.000 de euro. "O lege pentru oameni modesti, nu investitori", afirma Lhotte, care avertizeaza ca in momentul in care preturile vor cobori la proprietati se vor face mai putine constructii, pentru ca nimeni nu investeste in constructii cand preturile sunt in scadere.

"Ar fi pacat sa suprimam Prima Casa, clientii sunt buni platnici. Ar trebui ca legea sa nu se aplice programului Prima Casa".

Managerul BRD ia in calcul si lansarea unor produse bancare noi, cu criterii si conditii speciale. Declaratia este similara cu cea facuta ieri de seful unei alte banci mari, Rasvan Radu - UniCredit Bank, care avertiza ca bancile vor crea produse asemanatoare leasing-ului imobiliar daca darea in plata va fi adoptata in forma actuala.

Scenarii pentru darea in plata: ce produse vor lansa bancile

Scenarii pentru darea in plata: ce produse vor lansa bancile