Comisia juridica a Camerei Deputatilor dezbate, de peste doua ore, reexaminarea proiectului privind darea in plata, discutiile fiind marcate de dispute intre reprezentantii BNR si sustinatorii legii, in special pe tema riscurilor asumate de banci si clienti in acordarea creditelor, conform News.ro

Comisia juridica a Camerei Deputatilor urmeaza sa dea un raport asupra legii, doua amendamente principale facand obiectul discutiilor:

-eliminarea programului "Prima Casa" din lege

-ridicarea plafonului de aplicare, de la 100.000 de euro la 250.000 de euro.

Cu toate acestea, dezbaterile generale asupra proiectului dureaza deja de aproape doua ore si jumatate, fara a se intra pe discutii cu privire la aceste doua puncte ramase restante in dezbatea proiectului.

Sedinta Comisiei juridice a debutat cu noi dispute intre Banca Nationala (reprezentanta la discutii prin viceguvernatorii Liviu Voinea si Bogdan Olteanu si prim-viceguvernatorul Florin Georgescu) si initiatorul proiectului, liberalul Daniel Zamfir. Acesta din urma a acuzat din nou Banca centrala de "intoxicari" cu privire la proiectul sau.

Aparatorii Legii darii in plata au aratat ca legea poate fi aplicata si in forma actuala, iar bancile nu ar trebui aparate pentru ca au oferit credite in mod "iresponsabil"

"Acolo unde este profitul, acolo trebuie sa fie si riscul. Profitul este doar al bancii", a spus Daniel Zamfir.

Replica a starnit reactii dure din partea BNR. In timp ce Liviu Voinea a explicat ca riscul trebuie sa fie impartit intre client si banca.

"Exista un singur sistem bancar in care creditorii impart riscurile cu debitorii.Acest sistem se numeste banking islamic!"", a spus Olteanu

Bogdan Olteanu referindu-se la sistemul bancar din tarile islamice in care institutiile de credit nu au dreptul de a percepe dobanzi la acordarea creditelor, castigurile lor fiind efectuate prin impartirea profitului alaturi de clienti.

Citeste si:

Liberalul Ioan Cupsa, vicepresedinte al Comisiei juridice, a spus, la randul sau, ca sistemul prin care riscul nu este de ambele parti nu poate functiona, iar Parlamentul ar trebui sa modifice legislatia. "Vom interveni noi", a spus Cupsa, fiind aplaudat de reprezentantii consumatorilor, aflati la dezbatere.

Un alt punct care a starnit dispute intre Daniel Zamfir si BNR a fost cel privind beneficiarii acestei legi, Banca Nationala afirmand - la fel cum a facut in timpul dezbaterilor din Senat - ca in evidente exista doar "putin peste" 300 de executari silite la credite imobiliare, iar alte 5.000 de proceduri sunt in derulare.

Daniel Zamfir a sustinut ca, potrivit datelor BRD, "sunt peste 100.000 de romani" in procedura de executare silita si a acuzat BNR ca minte.
"In raportarile BNR nu sunt trecute creditele de nevoi personale cu ipoteca, acel hibrid inventat de banci. Ele nu sunt in evidenta BNR ca fiind credite ipotecare", a spus Zamfir, argumentand ca legea sa ar avea un numar mult mai mare de beneficiari decat crede Banca Nationala.

Viceguvernatorul Liviu Voinea a aratat, insa, ca raportarile la care se refera Daniel Zamfir includ si datele despre credite sub 20.000 de lei, care oricum nu ar beneficia de Legea darii in plata.

Sursa foto: Mediafax Foto