Marius Popescu va prelua functia de CEO al operatiunilor NN din Turcia incepand cu 1 aprilie 2017, potrivit anuntului NN Group. Marius Popescu se alatura echipei din Turcia dupa 12 ani petrecuti alaturi de echipa din Romania. In cadrul organizatiei din Romania, Marius a ocupat numeroase pozitii de management, printre acestea numarandu-se cele de CEO al NN Investment Partners si CEO al NN Pensii.

Marius Popescu (foto) fost numit CEO al NN in Romania incepand din 2013 si, impreuna cu echipa sa, a contribuit la consolidarea pozitiei de lider de piata a companiei pe toate cele trei linii de business: asigurari, pensii obligatorii si pensii facultative.

"Ca CEO al NN in Romania, performantele lui Marius Popescu au fost extraordinare, consolidand cu succes pozitia de lider de piata a companiei. El a continuat dezvoltarea celei mai puternice forte de vanzari din piata locala de asigurari, in acelasi timp intensificand prezenta noastra in segmentul de bancassurance. In prezent, NN este liderul pietei din Romania, oferind asigurari si pensii private pentru mai mult de doua milioane de clienti. Incepand din aprilie, Marius va merge la NN Hayat ve Emeklilik cu mandatul de a dezvolta, prin aportul adus de experienta sa vasta, operatiunile de asigurari si de pensii facultative din Turcia. Expertiza sa in domeniul asigurarilor, spiritul sau antreprenorial si abilitatea de a-si atinge obiectivele il recomanda ca fiind alegerea perfecta pentru activitatea noastra in dezvoltare din Turcia”, a declarat Robin Spencer CEO International Insurance si membru al Management Board al NN Group.

Succesorul lui Marius Popescu va fi anuntat in perioada urmatoare. Pana atunci, Mihai Muntean, actualul chief sales officer al NN Romania, va prelua interimar conducerea NN Asigurari de Viata.

"M-am bucurat sa fac parte din echipa NN din Romania si le multumesc colegilor mei pentru colaborarea foarte buna pe care am avut-o. Fara implicarea si dedicarea lor, niciuna dintre realizarile noastre nu ar fi fost posibila. Astept cu nerabdare sa preiau noul meu rol ca CEO al operatiunilor NN din Turcia, o companie bine pozitionata pe o piata dezvoltata, cu cresteri anuale de doua cifre. Am incredere ca alaturi de noii mei colegi vom creste si vom inova operatiunile din Turcia, intr-o piata plina de provocari, care solicita constant viteza si agilitate", a declarat Marius Popescu.

NN, active de aproape 15 miliarde lei in Romania

NN Asigurari a incheiat primele noua luni ale acestui an cu active de circa 14,9 miliarde lei administrate in Romania, din care 11 miliarde pe pilonul II, al pensiilor private obligatorii, arata datele publicate joi de grupul olandez. NN avea, la finalul luni septembrie, active de 3,2 miliarde lei pe segmentul asigurarilor de viata, de 728,2 milioane lei pe pilonul III, al pensiilor facultative, si de 11 miliarde lei pe pilonul II, al pensiilor private obligatorii.

Pe segmentul asigurarilor de viata, NN si-a marit cu 8,5% activele administrate in Romania in ultimul an, la 3,2 miliarde lei la finalul lunii septembrie. Compania a inregistrat in primele noua luni din acest an prime brute subscrise de 481 milioane de lei din asigurari de viata, in crestere de 4,4% fata de nivelul din acelasi interval din 2015.

NN este lider detasat pe pilonul III de pensii, cu o cota de piata de 50,2% la finalul lunii septembrie, avand 173.300 de clienti in Romania. Principala afacere ramane pilonul II, al pensiilor private obligatorii, la care angajatii sunt obligati sa contribuie cu 5,1% din venituri in acest an, fata de 5% in 2015.

NN este lider de piata si pe pilonul II de pensii, in conditiile in care are 1,8 milioane de clienti, adica 28,45 dn numarul total de participanti. Fondul de pensii administrat de NN pe pilonul II a realizat din mai 2008 si pana la finalul lunii septembrie 2016 o performanta de 10,1% pe an, in medie, peste media tuturor fondurilor din piata, de 9,6% pe an, potrivit companiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri